Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Elena Udrea a semnat două contracte importante pentru turismul vâlcean

• La Consiliul Judeţean

PROIECTE. Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a semnat la Râmnicu Vâlcea două contracte finanţate din fonduri europene, care vor fi derulate prin Programul Operaţional Regional (POR). Proiectele au la bază extinderea infrastructurii turistice şi de agrement a judeţului, iar valoarea lor totală depăşeşte 15 milioane de euro.  La eveniment a fost prezent şi prim-ministrul României, Emil Boc, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, precum şi alte personalităţi marcante vâlcene.

Primul dintre proiecte, intitulat „Mirajul Oltului – extinderea infrastructurii turistice de agrement a stațiunii Călimănești – Căciulata”, are ca obiectiv general reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii de turism a staţiunii balneare Călimănești – Căciulata, în vederea sprijinirii creșterii economice și dezvoltării durabile prin valorificarea potențialului natural şi cultural la nivel local, valorificarea resurselor locale în scop turistic, diversificarea serviciilor turistice, precum şi crearea sau extinderea structurilor de agrement turistic, în scopul creșterii numărului turiștilor și a duratei sejurului. Cel de-al doilea program, „Reabilitarea și modernizare DJ 648 Ionești – Olanu –limita Județ Olt, km 0+000 – 8+900 și construcție două poduri din beton armat”, are ca obiective îmbunătățirea stării tehnice a infrastructurii rutiere de pe drumul județean DJ 648 în scopul reducerii costurilor și creșterii eficienței transportului de mărfuri și persoane, creșterii gradului de siguranță rutieră pentru utilizatorii drumului și a localităților tranzitate, fluiditatea traficului, eficientizarea transportului public și creșterea activităților economice, dar şi îmbunătățirea accesului rutier și facilitarea creării de noi locuri de muncă. În cadrul acestui proiect vor fi modernizaţi şi reabilitaţi 8,9 kilometri de drum județean, se vor construi două noi poduri, intersecţiile drumurilor laterale vor fi amenajate şi se vor efectua lucrări pentru siguranța circulației. Semnarea celor două contracte de care aminteam în rândurile de mai sus a avut loc în sala mare a Consiliului Judeţean, ocazie cu care şeful Consiliului Judeţean a ţinut să sublinieze că evenimentul are pentru judeţul Vâlcea o importanţă deosebită, iar demararea proiectelor va ajuta la dezvoltarea infrastructurii şi turismului balnear. Vâlcea, locul doi pe ţară la accesarea fondurilor europene Ministrul Turismului Elena Udrea a declarat că atunci când vine vorba de accesarea fondurilor europene partipriurile politice trebuie lăsate la o parte şi e imperios necesar să fie urmărite, în principal, nevoile fiecărei comunităţi în parte. Menţionăm că judeţul Vâlcea se află în fruntea clasamentului judeţelor care au reuşit absorbirea, prin proiecte, a fondurilor europene, clasându-se pe locul doi după Gorj. „Ne bucurăm că în Vâlcea există finanţare pentru aşa de multe proiecte, iar pentru noi este o miză extrem de importantă să aducem bani în comunităţile româneşti, de aceea apreciem efortul pe care-l fac administraţiile publice locale, dar, mai ales, apreciem faptul că ADR-urile fac evaluările la timp în aşa fel încât munca pe care o desfăşoară Ministerul Turismului să fie mai uşoară, iar noi să contractăm în ritm alert. Nu este suficient că la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru Programul Operaţional de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia am reuşit să contractăm 3,8 miliarde de euro din cele 4,3 câte avem pe programul amintit. Putem să spunem că banii sunt folosiţi în România atunci când primim efectiv banii. În ceea ce priveşte cele două proiecte pe care le semnăm astăzi, urmează procedurile de achiziţie publică pe care le face întotdeauna beneficiarul, niciodată Ministerul, iar după aceea are loc implementarea proiectelor. Pentru că există diferenţe de timp foarte mari între semnarea contractului şi momentul în care lucrarea începe să fie derulată, am încercat prin legislaţie să scurtăm aceste termene. Există în acest moment la Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice o propunere din partea Ministerului Turismului pentru un caiet de sarcini tip în aşa fel încât autorităţile locale care desfăşoară activităţi de achiziţii publice să poată să fie orientate în stabilirea regulilor din caietele de licitaţii, pentru ca lucrurile acestea să poată să nască cât mai puţine suspiciuni referitor la corectitudinea derulării acestor proceduri, dar şi pentru a se face mult mai repede decât se fac astăzi, deoarece, nu este cazul judeţului Vâlcea, însă noi lucrăm şi cu primăriile unor localităţi mai mici şi nu întotdeauna au personal pregătit pentru asemenea proiecte. Orice investiţie, pe lângă faptul  că rezolvă problema unei comunităţi, creează şi locuri de muncă. Avem nevoie de bani europeni, mai ales în această perioadă de criză. Ar fi păcat ca din totalul de 33 de miliarde de euro care ar putea fi folosiţi de România să nu reuşim să aducem cât mai mulţi bani în economia naţională”, a menţionat ministrul. Bani insuficienţi pentru co-finanţări În plus, Elena Udrea a menţionat că în judeţul nostru nu se derulează doar proiecte care se bucură de finanţare de la Uniunea Europeană, dar şi de alte programe de investiţii din fonduri bugetare, lucrări de reabilitare a infrastructurii de transport, lucrări de introducere a reţelelor de apă şi canalizare. „Avem  şi investiţii în infrastructura de turism, care se derulează prin autorităţile publice locale, dar şi proiecte de dezvoltare a infrastructurii din staţiunile balneare: Călimăneşti, Căciulata, Băile Govora, Horezu. Sunt proiecte pe care le finanţăm încă din 2009, iar multe dintre ele se vor finaliza în perioada următoare. Şi judeţul Vâlcea, apropo de criticile incorecte care se aduc Proiectului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, beneficiază de finanţarea investiţiilor tot prin acest program. Pentru judeţul Vâlcea, licitaţiile pentru lucrările de reabilitare şi modernizare a drumurilor judeţene şi de interes local vor porni cel mai probabil zilele viitoare, iar pentru fiecare judeţ vom reabilita în jur de 200 de kilometri de drum. Şi în judeţul dumneavoastră avem proiecte derulate de Agenţia Naţională de Locuinţe, trei săli de sport în Ştefăneşti, Lădeşti şi Şuşani. Mă bucur să pot fi de faţă la semnarea celor două contracte cu finanţare de la Uniunea Europeană şi îi felicit pe cei care au contribuit la întocmirea acestui program”, a încheiat ministrul. Ion Cîlea, şeful CJ, a mărturisit că este extrem de nemulţumit de faptul că există probleme în ceea ce priveşte co-finanţarea proiectelor care se derulează cu fonduri de la Uniunea Europeană. „Consiliul Judeţean Vâlcea a acumulat o experienţă şi expertiză tehnică foarte mare în elaborarea unor proiecte eligibile care să corespundă criteriilor de selecţie sau de finanţare europeană. Avem un număr de 99 de proiecte cu o valoare de 442 de milioane de euro, dintre care peste 60 au fost deja implementate, iar 31 sunt în curs de implementare.  Avem un număr foarte mare de proiecte, dar îmi este frică să le întocmim pentru că nu avem surse de finanţare. Pentru proiectele pe care le avem acum, necesarul de fonduri ar fi de o mie cinci sute de miliarde de lei vechi şi eu nu am decât 150 de milioane. Propun ca pentru proiectele de mare anvergură să se înfiinţeze la nivel naţional un cont special pentru asigurarea co-finanţării acestora”, a încheiat el. 

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Olivia Pîrvu

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa olivia.pirvu@voceavalcii.ro

Website www.voceavalcii.ro
valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella