Florin Smeureanu va fi ministru secretar de stat la Ministerul Educaţiei

07 Mar 2013

smeureanu bunPROPUNERE. Una din surprizele pe care deputatul Cristian Buican – preşedintele PNL Vâlcea a făcut-o electoratului liberal din judeţul nostru şi celor interesaţi de întărirea democraţiei în instituţiile deconcentrate ale statului este nominalizarea fostului inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean – prof. Florin Smeureanu în înalta funcţie de secretar de stat în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale. El îl va înlocui pe Stelian Fedorca, actualul secretar, care a fost găsit incompatibil de ANI şi, ca urmare, acesta va renunţa, de bunăvoie, la funcţie. În cadrul negocierilor din USL, postul revine PNL. Menţionăm că profesorul Florjn Smeureanu a ocupat funcţia de inspector general la IŞJ până la data de 4 martie a.c., când a fost înlocuit, surprinzător, de nominalizatul PSD, Remus Grigorescu. Morala acestei întâmplări se potriveşte ca o mănuşă vremurilor de astăzi, unde un şut în fund decine un pas înainte. În meciul neoficial dintre PSD şi PNL, jucat pe terenul USL, liberalul Cristian Buican a majorat scorul politic în faţa liderului PSD, Ion Cîlea, acesta ajungând să fie 3 – 2.

MAGDA POPESCU

                                                                                                      COMUNICAT

Preşedintele liberalilor vâlceni, deputatul Cristian Buican, este bucuros să anunţe că în cadrul primului Birou Politic Central al partidului, domnul Florin Smeureanu a fost votat în vederea susţinerii acestuia pentru funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale. Parlamentarul colegiului Nord doreşte, pe această cale, să îi mulţumească domnului Stelian Fedorca pentru activitatea ireproşabilă în funcţia pe care a ocupat-o, precum şi pentru implicarea în susţinerea învăţământului vâlcean, fondurile alocate de acesta judeţului Vâlcea, în ultimele 8 luni, fiind însemnate. În opinia preşedintelui liberalilor vâlceni, susţinerea pentru ocuparea unei funcţii de secretar de stat a unei propuneri a filialei pe care o conduce, reprezintă dovada clară a importanţei pe care această organizaţie o ocupă la nivelul Partidului Naţional Liberal, precum şi a promovării pe criterii de profesionalism în rândurile acestuia. „Mă declar bucuros pentru că, de această dată, am reuşit să îi conving pe colegii din conducerea centrală că la Vâlcea avem oameni valoroşi care pot ocupa oricând funcţii şi demnităţi la cel mai înalt nivel. Domnul Florin Smeureanu este o personalitate publică ce nu mai are nevoie de prezentare, activitatea didactică şi managerială a acestuia fiind recunoscută la nivel judeţean şi sper eu, ca de acum înainte, şi la nivel naţional.  Declar public că în continuare voi încerca să promovez personalităţi recunoscute în domeniile în care activează, considerând că odată ajunşi acolo, nu vor uita de unde au plecat şi vor promova propunerile şi proiectele judeţului Vâlcea.” a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

Biroul de presă al PNL Vâlcea

 

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

28
Noi2019
Pi dracu, Viorico... Trebie să pleci! De tot

Pi dracu, Viorico... Trebie să pleci! De tot

Written byRomeo POPESCU

Doamne ajută că am scăpat de alegeri, Klaus Iohannis a mai prins un mandat de 5 ani la Cotroceni, bonus am scăpat și de Viorica. Ce să mai, fericire maximă! Urmează Magia Crăciunului, cu toată nebunia aferentă... Nu vreau să...

Opinii

21
Noi2019
Tristă țară: Alegem între Dăncilă și Iohannis, iar polițiștii iau bătaie de la infractori cu pistoalele în mână

Tristă țară: Alegem între Dăncilă și Iohannis, iar polițiștii iau bătaie de la infractori cu pistoalele în mână

Written byMagda POPESCU

Tristă țară! Trăim în România în care trebuie să alegem între Dăncilă și Iohannis. Dezbaterile de la distanță ale celor doi candidați ne-au arătat că la capitolul democrație am involuat vizibil, în ultimii 5 ani. Pe de o parte, am...