„Atât elevii, cât şi profesorii vor fi monitorizaţi cu camere video la BAC”

27 Iun 2012

IMPLICARE. Intrat recent în vâltoarea evenimentelor din învăţământul vâlcean preuniversitar, profesorul universitar Remus Grigorescu, este cel care organizează examenul de bacalaureat în judeţul Vâlcea. Fiind preşedintele Comisiei Judeţene de Bacalaureat, Remus Grigorescu a ţinut să precizeze că va face tot ceea ce îi stă în putinţă ca judeţul Vâlcea să fie dat exemplu la nivel naţional, să fie lăudat atât din punctul de vedere al rezultatelor obţinute de elevi la examene, cât şi din punct de vedere organizatoric. Până acum, inspectorul adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea susţine că nu au fost probleme deosebite, iar media generală la primele probe este peste naţională. Remus Grigorescu a ţinut să precizeze însă că la probele scrise ale bacalaureatului 2012 se vor lua măsuri suplimentare. Aşadar, nu numai elevii vor fi monitorizaţi cu camere video, ci şi profesorii corectori.

 • Rep.: Domnule Remus Grigorescu, cum s-au desfăşurat până acum primele probe ale bacalaureatului?

• Remus Grigorescu: Nu au fost probleme deosebite, au fost doar circa 29 de absenţi, elevi ce nu s-au prezentat la probele de competenţe. La începutul acestei săptămâni s-a finalizat transmiterea către Ministerul Educaţiei a rezultatelor obţinute de elevii vâlceni la competenţele digitale. Din punctul de vedere al rezultatelor obţinute, judeţul Vâlcea se află peste media la nivel naţional în ceea ce priveşte calificativul de experimentat. Din acest punct de vedere, noi am realizat o situaţie şi o ierarhie a celor mai bune rezultate. Aşadar, la nivelul judeţului Vâlcea, 37,6% din cei care s-au prezentat la competenţele digitale au obţinut calificativul de experimentat, iar media naţională este undeva la 30%. În ceea ce priveşte celelalte calificative, vreau să apreciez faptul că 60% din elevii ce s-au prezentat la examene au luat calificative de avansat şi, respectiv experimentat, la competenţe digitale. Din fericire, nu au fost probleme deosebite, absolut toţi cei implicaţi în acest proces sunt oameni care s-au ocupat aşa cum trebuie. Aşa cum vă spuneam, am făcut un clasament şi pe licee, un top 10, luând în considerare ponderea celor care au obţinut calificativul avansat. Aşadar, pe primul loc se situează Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari” din Rm. Vâlcea, pe al doilea loc Grupul Şcolar Economic Administrativ şi de Servicii Călimăneşti, iar pe al treilea loc se află Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab” din Rm. Vâlcea. Cele trei licee au realizat procente de peste 85%, iar între locul trei şi patru apare o diferenţă majoră de 29 de procente. Astfel, pe următoarele locuri se situează în ordine: Liceul Teoretic Brezoi, Colegiul Economic Rm. Vâlcea, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” Rm. Vâlcea, Colegiul Tehnic Energetic Rm. Vâlcea, Grupul Şcolar „Antim Ivireanul” Rm. Vâlcea, Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” Rm. Vâlcea şi Liceul Teoretic Băile Govora.

• Rep.: Nu au existat niciun fel de probleme în privinţa fraudei în timpul examenelor de competenţe digitale. Se ştie însă că în anii trecuţi cele mai numeroase încercări de fraudă au existat la probele scrise. Ce alte măsuri suplimentare veţi lua în afara camerelor de luat vederi din sălile de clasă?

• R.G.: În primul rând, măsurile luate de noi vizează preîntâmpinarea fraudelor, indiferent că ele vin din partea elevilor sau, poate, a unor cadre didactice. La ultima şedinţă a Comisiei Judeţene de Bacalaureat am stabilit un calendar foarte clar până duminică, în care sunt vizate în primul rând ca fiecare sală să aibă cameră de luat vederi, iar sala comună pentru informatician, pentru multiplicarea subiectelor şi pentru corectarea lucrărilor să fie de asemenea supravegheată cu camere video. Practic, în fiecare din cele 11 centre de examinare va exista această sală unitară, în care va fi monitorizată toată activitatea cadrelor didactice.

• Rep.: Domnule Grigorescu, aţi fost numit de curând în funcţia de adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea. Care sunt problemele învăţământului vâlcean pe care le-aţi identificat în această perioadă de timp?

• R.G.: În primul rând apare o criză a posturilor vacante, pentru că faţă de anul trecut, spre exemplu la nivelul liceului, vom avea cu 1.000 de elevi mai puţini. Astfel, efectul va fi într-o creştere a cererii pentru posturi vacante. Va fi o presiune fantastică din acest punct de vedere şi ca atare va creşte şi gradul de selectare, fiind unul cu mult mai dur faţă de anii trecuţi. Principala problemă a educaţiei rămâne însă în continuare subfinanţarea. Din punctul meu de vedere, subfinanţarea este principala cauză a tot ceea ce se întâmplă rău în învăţământ.

• Rep.: Aţi identificat până acum şcoli sau grădiniţe care au nevoie urgentă de reabilitare până în toamna acestui an şi cum veţi rezolva aceste probleme?

• R.G.: Deocamdată am intrat direct în febra bacalaureatului, dar urmează să facem o analiză clară după ce se termină examenele. Aşa cum vă spuneam însă, bacalaureatul reprezintă la momentul actual prioritatea zero a Inspectoratului Şcolar, în sensul în care ne dorim să nu avem probleme deosebite şi să obţinem rezultate bune. Ceea ce vă pot spune este că, personal, am identificat câteva unităţi de învăţământ din judeţ care au nevoie de reparaţii şi le vom discuta în cadrul unei şedinţe de analiză. După ce vom identifica toate problemele, ne vom adresa Ministerului Educaţiei, dar şi autorităţilor locale pentru a obţine finanţarea necesară. Oricum vom avea o întâlnire cu toţi primarii din judeţul Vâlcea pentru a pregăti anul şcolar următor aşa cum se cuvine. Voi fi unul din cei care va duce muncă de lămurire pe lângă autorităţile locale pentru ca spaţiul educaţional să fie susţinut aşa cum trebuie. Conform legii şi autorităţile locale trebuie să se implice financiar în susţinerea şcolii.

• Rep.: Vor mai fi şcoli comasate în anul şcolar viitor?

• R.G.: Există câteva propuneri, dar urmează să fie analizate atent. Ni s-a adus la cunoştinţă o situaţie la Prundeni, acolo unde domnul primar Horăscu susţine că trebuie comasate două şcoli. Dar, aşa cum v-am spus, vom analiza atent fiecare cerere.

• Rep.: Urmează să fie schimbaţi anumiţi directori şcolari în perioada imediat următoare?

• R.G.: Nu am discutat nimic pe această temă deocamdată, dar ce vă pot spune este că sunt oameni în învăţământul vâlcean care sunt experţi în managementul educaţional şi, probabil, din rândul lor, prin concurs, se vor selecta directorii şi directorii adjuncţi. În principiu, carnetul de partid nu va mai reprezenta un criteriu de numire în funcţie la directorii şcolari.

CLAUDIA STANCIU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

28
Noi2019
Pi dracu, Viorico... Trebie să pleci! De tot

Pi dracu, Viorico... Trebie să pleci! De tot

Written byRomeo POPESCU

Doamne ajută că am scăpat de alegeri, Klaus Iohannis a mai prins un mandat de 5 ani la Cotroceni, bonus am scăpat și de Viorica. Ce să mai, fericire maximă! Urmează Magia Crăciunului, cu toată nebunia aferentă... Nu vreau să...

Opinii

21
Noi2019
Tristă țară: Alegem între Dăncilă și Iohannis, iar polițiștii iau bătaie de la infractori cu pistoalele în mână

Tristă țară: Alegem între Dăncilă și Iohannis, iar polițiștii iau bătaie de la infractori cu pistoalele în mână

Written byMagda POPESCU

Tristă țară! Trăim în România în care trebuie să alegem între Dăncilă și Iohannis. Dezbaterile de la distanță ale celor doi candidați ne-au arătat că la capitolul democrație am involuat vizibil, în ultimii 5 ani. Pe de o parte, am...