Elevii vâlceni au obţinut premii meritorii la concursul de matematică de la Lahovari

22 Dec 2011

La sfârşitul săptămânii trecute, la Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari” s-a desfăşurat cea de-a XVIII-a ediţie a concursului de matematică „Nicolae Păun”, la care au participat peste 200 de elevi din întreaga ţară. Tinerii vâlceni nu s-au dezminţit nici de această dată, obţinând multe premii. „A fost un concurs serios care a devenit deja o tradiţie pentru şcoala noastră. Concursul este în cinstea profesorului Nicolae Păun, un om şi un profesor de matematică extraordinar. Totul a decurs normal şi elevii noştri au obţinut premii foarte bune, chiar dacă primele locuri au fost ocupate de copii din alte judeţe. Dar aşa a fost corect” – ne-a declarat directorul adjunct al Colegiului Naţional „Alexandru Lahovari” din Rm. Vâlcea, Izabela Ioniţă. Aşadar, la competiţia dintre elevii de clasa a V-a, o tânără de la Şcoala „Take Ionescu” din Râmnic a obţinut locul II, de la Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab” un elev a obţinut locul III, iar alţi cinci elevi vâlceni au obţinut menţiuni, printre care şi un elev de la Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari”. În ceea ce priveşte premiile obţinute de elevii clasei a VI-a, locul II a fost obţinut de o elevă de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, iar locul III de un elev al Colegiului Naţional de Informatică „Matei Basarab”. La clasa a VII-a, un elev de la „Matei Basarab” a obţinut locul II, iar de la Şcoala „Take Ionescu” s-a obţinut locul III. La clasa a VIII-a, locul I a fost ocupat de Şcoala „Take Ionescu”, iar trei elevi ai clasei a IX-a, unul de la „Lahovari” şi doi de la „Mircea cel Bătrân”, au obţinut menţiuni. Locul III la clasa a X-a a fost obţinut de un elev al Colegiului „Gib Mihăiescu”, din Drăgăşani, iar menţiuni au fost obţinute de elevi de la „Mircea cel Bătrân”, „Alexandru Lahovari” şi de la „Gib Mihăiescu”, din Drăgăşani. Locul II, la clasa a XI-a, a fost obţinut de o elevă de la „Alexandru Lahovari”, iar doi elevi ai aceluiaşi colegiu au obţinut menţiuni. La clasa a XII-a, doi elevi de la „Lahovari” şi de la „Mircea cel Bătrân” au obţinut menţiuni. Trebuie să menţionăm că elevii de la Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari” au fost pregătiţi de profesorii de matematică Constantin Drugan, Adrian Bălăşel, Vasile Gorgotă şi Şerban Nicolae.

CLAUDIA STANCIU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...