Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Peste 500 de profesori din Vâlcea au părăsit sistemul educaţional

04 Sep 2011

DECIZII. Şefa învăţământului vâlcean, Gabriela Ene, susţine că în ultima perioadă nu mai puţin de 100 de profesori din cei plecaţi în anii trecuţi s-au reîntors, unii dintre ei pierzându-şi posturile de titulari, fiind nevoiţi acum să se mulţumească cu a fi suplinitori, iar alţii caută cu disperare să revină în sistem.

În ultima perioadă se vorbeşte tot mai des de dezastrul din educaţie, scos în evidenţă în urma rezultatelor extrem de slabe obţinute de absolvenţii de liceu la examenul de bacalaureat. Cauzele sunt multiple, însă nimeni nu şi-a pus problema până acum că poate cea mai mare problemă a sistemului educaţional din România este aceea că uşor-uşor rămânem fără dascălii cei mai buni. Ultimele statistici sunt destul de îngrijorătoare, arătând că în ultimii ani nu mai puţin de 25.000 de cadre didactice au părăsit sistemul de învăţământ, iar dintre aceştia 22.473 au plecat de la catedre în ultimii doi ani, adică în perioada când criza financiară şi-a arătat „colţii”. Astfel, conform calculelor, 10% din profesori au ales să-şi caute un alt loc de muncă ori în ţară, ori dacă nu peste hotare. Mai mult, dacă la începutul anului de învăţământ 2006 erau 277.318 de cadre didactice în toate formele de învăţământ, la începutul anului şcolar 2010, numărul acestora scăzuse la 252.953 de angajaţi.

În ceea ce priveşte judeţul Vâlcea, conform statisticilor, din anul 2006 şi până la începutul anului şcolar 2010 a existat o fluctuaţie continuă a cadrelor didactice. Astfel, dacă în 2006 erau 5.435 de profesori şi educatori, în 2007 numărul lor a scăzut la 5.327, în 2008 urcând iar la 5.400 de dascăli, pentru ca în 2009 să scadă la 5.273, iar în 2010 să înregistreze o scădere dramatică ajungând ca Vâlcea să mai aibă doar 4.931 de cadre didactice. Astfel, un calcul simplu ne arată că în toată această perioadă de cinci ani, din sistemul de învăţământ din judeţul nostru au plecat 504 cadre didactice.

Şefa învăţământului vâlcean, Gabriela Ene, susţine că în ultima perioadă nu mai puţin de 100 de profesori din cei plecaţi în anii trecuţi s-au reîntors, unii dintre ei pierzându-şi posturile de titulari, fiind nevoiţi acum să se mulţumească cu a fi suplinitori, iar alţii caută cu disperare să revină în sistem. „Sunt profesori care au plecat din sistem pentru a se duce în alte sectoare, crezând că acolo vor fi mai bine plătiţi. Aceştia nu s-au întors nici măcar unul până acum. În schimb, sunt profesori care au plecat în străinătate şi s-au întors pentru că nu au fost încântaţi de statutul pe care îl aveau acolo când munceau la negru şi vor din nou în sistem. Din păcate ei şi-au pierdut statutul de titulari şi acum unii dintre ei sunt suplinitori” – ne-a declarat Gabriela Ene, inspector general şcolar al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea.

CLAUDIA STANCIU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro