637 de olimpici / Cei mai talentaţi tineri sportivi români dau BAC-ul în judeţul nostru

22 Mai 2011

EVENIMENT. Cunoscutul antrenor de gimnastică Octavian Bellu este aşteptat la Râmnicu Vâlcea pentru a le antrena pe cele patru gimnaste olimpice ce se află în judeţul nostru pentru a susţine examenul de bacalaureat.În perioada 23 mai – 1 iunie a.c., 34 de loturi ale echipelor naţionale de tineret din diferite sporturi se află la Rm. Vâlcea, pentru ca nu mai puţin de 576 de sportivi premiaţi la concursurile naţionale şi internaţionale să susţină examenul în cadrul aşa-zisului Bacalaureat al Olimpicilor. Pe lângă aceştia mai sunt prezenţi şi 61 de olimpici la diferite discipline ca limba şi literatura română, matematică, biologie, chimie, geografie, istorie şi altele. Evenimentul a fost organizat în judeţul nostru în urma unei decizii a conducerii Ministerului Educaţiei, care, în acest mod, a dorit să recompenseze elevii vâlceni pentru rezultatele excepţionale pe care le-au obţinut în ultimii ani atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional. Astfel, aşa cum spuneam, nu mai puţin de 34 de loturi naţionale de tineret se află în acest moment în judeţul nostru, printre care enumerăm: atletism – 88 de membri, baschet – 26, sanie – 8, box – 19, canotaj – 56, ciclism/ triatlon – 10, dans sportiv – 4, fotbal – 22, gimnastică aerobică – 3, gimnastică artistică – 4, handbal – 49, haltere – 9, tir sportiv – 3, volei – 6, hochei – 18, judo – 30, caiac-canoe  - 43, karate – 5, karate tradiţional – 1, karate wkc – 8, lupte – 23, motociclism – 1, nataţie – 34, orientare sportivă – 4, paraşutism – 3, patinaj – 6, polo – 19, powerlifting – 1, rugby – 37, schi biatlon – 13, scrimă – 13, tenis de câmp – 17, tenis de masă – 3 şi tir cu arcul – 3. Cea mai grea problemă cu care s-a confruntat inspectorul general şcolar al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, Gabriela Ene, a fost legată de cazarea olimpicilor. Astfel, după îndelungi consultări, cei 637 de elevi din toată ţara au fost cazaţi în căminele de la Grupul Şcolar Oltchim, Direcţia Taberelor, Seminarul Teologic, Grupul Şcolar General Magheru, Grupul Şcolar Forestier şi Grupul Şcolar Henri Coandă. „A fost extrem de dificil pentru că sportivii au venit şi cu antrenorii, deoarece ei nu-şi permit să piardă niciun antrenament în această perioadă şi au cerut săli sportive. Din fericire am reuşit să îi mulţumim pe toţi. Vreau să vă mai spun că supravegherea la examene se va face numai de către cadrele didactice din judeţul nostru, iar probele scrise ale examenului de bacalaureat vor fi susţinute la Grupul Şcolar Oltchim şi Grupul Şcolar Energetic” – ne-a declarat Gabriela Ene, inspector general şcolar al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea. CLAUDIA STANCIU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

27
Apr2020
Să reînceapă școală sau mai bine nu?

Să reînceapă școală sau mai bine nu?

Written byMagda POPESCU

Iată o dilemă, pe care mai marii de la Ministerului Învățământului trebuie să o rezolve cât mai rapid. Bulversarea din învățământ nu face bine nimănui, însă cel mai mult au de pierdut elevii.Școlile s-au închis de mai bine de trei...