Lapte şi corn cu „aromă” de şobolani, în şcolile vâlcene

12 Ian 2011

• Elevii riscă să se îmbolnăvească

FOCAR DE INFECŢIE. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Dumitru Persu, ameninţă cu măsuri drastice, atât împotriva firmei distribuitoare, cât şi a celor ce sunt responsabili de depozitarea produselor alimentare în condiţii precare.

Nu mai este o noutate pentru nimeni că în ultimii ani statul român a alocat zeci sau sute de miliarde de lei vechi pentru reabilitarea unităţilor de învăţământ din judeţul Vâlcea. Cu toate acestea însă, constatăm cu stupoare că banii s-au dus pe „apa sâmbetei”. Asta pentru că din ultimele rapoarte ale inspectorilor sanitari reiese că în multe din şcolile vâlcene condiţiile sunt jalnice, iar încăperile unde se depozitează laptele şi cornul elevilor sunt infecte, elevii riscând să se îmbolnăvească. Un ultim control al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vâlcea a scos la iveală mari nereguli în mai multe şcoli şi grădiniţe din judeţ, şobolanii şi gândacii mişunând pe produsele ce le sunt date ca alimente copiilor.

Excremente de şobolani, găsite în grădiniţele şi şcolile din Măciuca şi Ştefăneşti

Deşi este greu de crezut, în anul 2011, există unităţi de învăţământ din judeţul Vâlcea unde elevii stau laolaltă cu şobolanii şi gândacii. Mai tragic este, însă, că produsele alimentare pe care ei le consumă zilnic sunt depozitate în spaţii improprii, unde rozătoarele mişună zi şi noapte. Este cazul a patru unităţi şcolare din localităţile Măciuca şi Ştefăneşti. Astfel, la Liceul Teoretic Măciuca şi la Grădiniţa cu program normal din Măciuca inspectorii sanitari au descoperit excremente de şobolani în spaţiul pentru depozitarea produselor din cadrul Programului „Lapte, corn şi măr”. De asemenea, la Şcoala cu clasele I-VIII din Ştefăneşti şi la Grădiniţa cu program normal Ştefăneşti inspectorii s-au confruntat cu aceeaşi problemă, ei găsind urme de rozătoare pe produsele alimentare date elevilor. Şi la şcoala şi grădiniţa din Mădulari au fost găsite deficienţe, nu la fel de mari ca la precedentele patru, însă persoana care distribuie produsele nu avea analizele medicale periodice făcute.

În cadrul aceloraşi controale făcute de DSP Vâlcea, inspectorii au descoperit că laptele, cornul şi mărul distribuite elevilor sunt ţinute într-o mizerie de nedescris. Printre aceste şcoli şi grădiniţe se numără: Şcoala cu clasele I-VIII Câinenii Mari, Grădiniţa cu program normal Câinenii Mari, Şcoala cu clasele I-VIII Şerban Vodă Cantacuzino din Călimăneşti, Şcoala cu clasele I-VIII Cenişoara – Modoia, Grădiniţa cu program normal Cernişoara – Modoia, Şcoala cu clasele I-VIII Cernişoara – Groşi, Grădiniţa cu program normal Cernişoara – Groşi, Şcoala cu clasele I-VIII Cernişoara – Armăşeşti, Grădiniţa cu program normal Cernişoara – Armăşeşti, Grădiniţa cu program normal Brezoi, Şcoala cu clasele I-IV Brezoi, Şcoala cu clasele I-VIII Racoviţa – Copăceni şi Grădiniţa cu program normal Racoviţa – Copăceni.

În urma acestor deficienţe grave găsite, inspectorii sanitari s-au arătat indulgenţi cu managerii şcolari, ei aplicându-le doar câteva avertismente.

Cuie în cornuri şi mere stricate la Roşiile şi Ocnele Mari

Programul „Laptele şi cornul” este în centrul atenţiei încă de la început. După ce că s-a întârziat distribuirea produselor în şcoli, datorită contestaţiilor licitaţiei, la scurt timp după demararea programului au apărut tot felul de nereguli. Prima a fost în localitatea Roşiile, acolo unde copiii au găsit cuie în cornuri şi au primit mere stricate. Şi la Ocnele Mari elevii au primit mere stricate, directorul şcolii sesizând imediat conducerea Inspectoratului Şcolar Vâlcea şi Oficiul pentru Protecţia Consumatorului Vâlcea. Trebuie menţionat că firma care a câştigat licitaţia în judeţul Vâlcea în ceea ce priveşte Programul „Laptele şi Cornul” este din Piteşti, iar este bine ştiut faptul că în anul 2008 aceştia au intrat în conflict cu autorităţile din judeţul Olt pentru că au distribuit lapte al căror termen de valabilitate era expirat. „Este adevărat că au existat probleme în şcoli privind calitatea produselor, însă sunt probleme şi la depozitarea acestora. De aceea, se va înfiinţa o comisie mixtă cu specialişti de la Direcţia de Sănătate Publică, de la Prefectură, Consiliul Judeţean şi de la noi. Sper să nu se mai întâmple altă dată pentru că este în joc sănătatea copiilor şi nu îi putem pune în pericol” – a declarat inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, Gabriela Ene.

Dumitru Persu ameninţă

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Dumitru Persu, cel ce a fost preşedintele comisiei de licitaţie al Programului „Laptele şi cornul” în judeţul Vâlcea, este total nemulţumit de modul în care se derulează acest program în acest moment. Conform spuselor sale, pe lângă plângerile referitoare la calitatea produselor, există anumite plângeri ale directorilor de şcoli din judeţ şi cu privire la nerespectarea programului de distribuire a produselor. De aceea, Dumitru Persu ameninţă cu luarea unor măsuri drastice, care pot ajunge până la încetarea contractului cu firma Vlăsia SRL. „În măsura în care firma care a câştigat licitaţia nu va respecta programul, va distribui în continuare produse de calitate proastă şi va avea lipsuri, vom impune măsurile cele mai drastice, mergând până la încetarea contractului. Pentru început nu le vom deconta sumele privind aprovizionarea cu fructe, lapte şi corn acolo unde sunt probleme şi dacă vor continua în acest fel vom merge, aşa cum am spus, până la desfiinţarea contractului. Îi asigur că vom lua măsuri draconice!” – ne-a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Dumitru Persu.

CLAUDIA STANCIU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

30
Ian2020
Virusomania tâmpește România

Virusomania tâmpește România

Written byMagda POPESCU

Știrile care vin din China sunt tot mai alarmante în ceea ce privește noul virus gripal descoperit acolo. Însă, în România, în loc să tratăm, la nivel public și informațional, această situație cu responsabilitate și discernământ, se titrează cât mai...