Apocalipsa după OLTCHIM

04 Mar 2013

O garsonieră la 10.000 de euro și un apartament la 20.000 de euro maximum. Nu, nu este un scenariu optimist, dimpotrivă este realitatea care bate la ușă în Râmnicu Vâlcea. Totul se va întâmpla imediat după închiderea OLTCHIM. Implicit prețul căldurii va crește pentru populație, numărul de șomeri ar ajunge la peste 8.000, adunând Sarea, CET-ul, USG, Calcarul, Minieră plus firmele de transport, cele din industria de servicii conexă celei de producție.

Reacția deja o resimte ETA și implicit primăria care subvenționează această societate, pentru că mai bine de 50% din transportul public în comun se face către platforma Râureni.

CET-ul va soma populația să-și achite restanțele pentru a-și asigura capitalul de rulaj. Populația însă este sărăcită odată cu colapsul platformei, unde activitatea s-a redus la jumătate. Băncile vor acționa pentru a-și recupera din creditele făcute de cetățeni. Dar aceștia sunt deja în panică, mare parte din ei și-au pierdut locurile de muncă. În aceste condiții CET-ul ar putea ca într-un an să intre în blocaj financiar și în doi ani s-a dus naiba cu sistemul centralizat de încălzire și apă caldă menajeră. Cei care mai au bani vor trece la încălzirea pe gaze, alții pe lemn.  Efectul: căderea pieței imobilare.

Bugetul primăriei se reduce dramatic prin lipsa veniturilor de la IMM-urile care depindeau de activitatea de pe platformă sau prin neplata impozitelor pe apartamente. Se reduc implicit investițiile publice, intrăm pe un buget de avarie.

Căderea comerțului urmează principiul dominoului, a firmelor de panificație. Retailerii se vor retrage pentru că nu-și pot acoperi costurile, un nou val de șomeri vine de aici, producătorii agro-alimentari se văd nevoiți să-și restructureze și ei costurile. Cele două magazine centrale își închid spațiile și vor prospera magazinele second-hand. Apocalipsa economică va veni în Râmnicu Vâlcea în mai puțin de un an. Va crește povara bugetară prin numărul de asistați social, iar dacă luăm în calcul efectele psiho-sociale consecințele sunt de ordinul progresiei geometrice. Șomajul, veniturile reduse, incapacitatea de a acoperi ratele la bănci, pierderea locuinței duc la destrămarea familiilor, rezultând de aici abandonul copiilor, educație precară, un proces ireversibil care duce la o îmbolnăvire sociologică pe un areal bine conturat – Râmnicu Vâlcea.

Dar efectele nu sunt strict delimitate pe județ, la nivel național, o astfel de ruptură atrage după sine un ecou fără precedent. Sunt companii din afara județului care au lucrat direct cu OLTCHIM sau indirect prin diferite alte firme conexe acestuia. Unda de șoc se propagă până în cele mai îndepărtate colțuri ale României atrăgând după sine șomaj și tot ce decurge de aici.

Întorcându-ne la Râmnicu Vâlcea, ce ar putea face zeci de laboranți chimiști și alte categorii socio-profesionale odată ajunse la AJOFM? Unde să se ducă, pentru că dezastrul se propagă până la nivelul spălătoriilor auto!

Nu există câștigători în urma unui asemenea seism? Singurii care în primă fază nu ar fi afectați, sunt cei care lucrează la companii multinaționale sau naționale care la prima vedere nu intersectează cu paltforma. Dar sunt în acest areal iar efectele le-ar simți în scurt timp și ei. Și atunci ce-i de făcut? Atât timp cât nimeni nu câștigă în urma acestui cataclism, nu ar fi momentul să privim responsabili fenomenul OLTCHIM și să încetăm cu fanatismele de o parte sau de cealaltă? Vinovații vor putea fi găsiți după ce trecem momentul. Criminalii de război au fost judecați după ce Berlinul a fost capturat, chiar dacă soarta războiului se decisese în urmă cu doi ani. Trebuie readus echilibrul și apoi cu mult calm și înțelepciune se pot judeca greșelile și greșiții.

VLAD SOARE

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...