Peste câteva zile, la București, este așteptată o delegație formată din reprezentanți ai companiei ruse TISE, pentru a discuta despre o posibilă colaborare în sectorul petrochimiei, rafinării petrolului și a produselor chimice, inclusiv în ceea ce privește combinatul chimic Oltchim. Cel mai probabil, vizita va avea loc la mijlocul lunii decembrie. Combinatul TISE, din grupul Gazprom, s-a arătat interesată, încă de la începutul anului, de preluarea combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea, însă nu a participat la licitația Ministerului Economiei, pentru privatizarea companiei vâlcene.
Situația economică a combinatului chimic a început să se înrăutățească din punct de vedere economic după ce s-a decis oprirea producției, conducerea companiei afirmând că nu mai are resursele financiare necesare pentru a procura materia primă pentru continuarea producției, mare parte a angajaților companiei vâlcene fiind trimiși în șomaj tehnic. Compania avea dificultăți și la plata energiei electrice, astfel că Electrica a întrerupt temporar furnizarea de curent către combinat, pentru ca mai apoi să realimenteze Oltchim la energie electrică printr-o filială a sa. Oltchim a trecut printr-un proces de privatizare eșuat, câștigătorul licitației fiind omul de televiziune Dan Diaconescu, care nu a făcut dovada că dispune de cei 40 de milioane de euro, pentru a cumpăra de la Ministerul Finanțelor, pachetul de acțiuni. Mihai Bălan a preluat la data de 2 octombrie funcția de director general al Oltchim după 20 de ani în care combinatul a fost condus de Constantin Roibu.
OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU