Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Ultima oră


OLTCHIM va putea fi repornit în 15 octombrie

07 Oct 2012

Mihai Bălan, noul director al combinatului de la Oltchim, a declarat, zilele trecute, că Oltchimul va fi repornit în data de 15 octombrie, dacă planul propus de el va fi acceptat și de reprezentanții statului. "Eu cred că a fost o discuție constructivă. Eu sunt transparent și deschis. Am cele mai bune intenții, vreau să repornim și la Vâlcea și la Pitești astfel încât oamenii să-și păstreze locurile de muncă și să-și ia salariile. Le-am solicitat celor de la Pitești un time-out, deoarece intenționau să facă un miting săptămâna viitoare la București. Eu le-am spus să aibă un pic de răbdare. Vor putea protesta oricând. Le-am spus să mă lase să preiau combinatul, pe 11 octombrie negociez, iar pe 12 octombrie se va valida în Consiliul de Administrație", a declarat directorul general al Oltchim, Mihai Bălan.

Mihai Bălan a dat asigurări că oamenii nu-și vor pierde locurile de muncă. Noul director a spus că scopul său principal este repornirea instalațiilor pentru ca să aducă combinatul chimic la parametri optimi de funcționare. "Bineînțeles că persoanele care sunt pensionabile vor pleca pe cale naturală, dar disponibilizări nu vor fi. Eu lucrez pe variantă eficientă de repornire a combinatului, nu voi porni o instalație dacă nu este eficientă, dacă nu aduce plus, nu vreau să produc în continuare pierderi, dar trebuie să fac un plan care să-mi permită să produc cât mai mult, să încasez totul, să pot să dau salariile și să continuu activitatea. Am o echipă la Vâlcea care lucrează pentru repornirea instalațiilor, va veni acolo și o echipă de la Pitești pentru a ne pune de acord cu repornirea Petrochimiei, iar dacă planul mi se aprobă eu vreau ca începând din 15 octombrie să repornim la Vâlcea", a mai declarat Mihai Bălan.

MAGDA POPESCU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella