Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Ultima oră


Creanțele USG-ului către CET Govora au crescut la 60,3 milioane lei

14 Noi 2010

DECIZIE. Cu toate acestea, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Ion Cîlea, nu este de acord cu solicitarea falimentului USG. La sfârșitul săptămânii trecute, Consiliul de Administrație al CET Govora s-a întrunit într-o ședință ordinară, ocazie cu care s-a făcut o analiză aprofundată a încasării creanțelor de la Uzinele Sodice Govora - Ciech Chemical Group SA. La întâlnire a participat și președintele Consiliului Județean Vâlcea, Ion Cîlea, instituția pe care o conduce fiind administrator unic al acțiunilor deținute la CET Govora. Trebuie menționat că în ultimele luni datoriile societății USG – Ciech față de CET Govora au crescut semnificativ, ele ajungând în prezent la o valoare de nu mai puțin de 60,3 milioane lei. Pentru a rezolva această problemă într-un mod amiabil, la începutul acestei luni, a avut loc o întâlnire la nivelul conducerilor operative ale celor doi parteneri. Ion Cîlea, însă, nu a fost de acord cu solicitarea falimentului USG, care nu ar avantaja pe niciuna din părțile implicate. "Eu susțin că singura posibilitate de rezolvare a situației este ca USG să funcționeze în continuare, fapt pe deplin realizabil dacă proprietarul va acționa curajos în direcția creșterii producției, reducerii costurilor, îmbunătățirii politicii de prețuri și, nu în ultimul rând, pentru o infuzie mai mare de investiții care să genereze modernizarea instalațiilor și, implicit, creșterea productivității muncii. Noi suntem direct interesați de activitatea USG atât pentru a preveni pierderea a sute de locuri de muncă, dar și pentru siguranța încasării datoriilor către CET Govora" – a susținut șeful județului Ion Cîlea. Mai mult decât atât, președintele CJ Vâlcea, Ion Cîlea, a cerut conducerii CET Govora ca negocierea contractului de livrare a energiei termice către USG – Ciech pentru anul 2011, care va avea loc la începutul lunii viitoare, să fie precedată de perfectarea și semnarea unui protocol de eșalonare a datoriei acumulate pe o perioadă medie de 5 ani în condiții deopotrivă asiguratorii pentru ambele părți, prin respectarea necondiționată a căilor și termenelor de plată. RAUL POP

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella