OLTCHIM NU A BENEFICIAT DE GARANȚII DE STAT

29 Sep 2010

Comisia Europeană a anunțat miercuri, într-un comunicat, închiderea investigației privind acordarea unei garanții de stat în favoarea întreprinderii de produse chimice Oltchim, după ce guvernul român a informat executivul european că această garanție nu a fost acordată.

Comisia Europeană a inițiat, în noiembrie 2009, o investigație aprofundată în domeniul ajutorului de stat, ca urmare a unor îndoieli că garanția care urma să fie emisă pentru un credit bancar în favoarea Oltchim, una dintre cele mai mari întreprinderi de produse chimice din România, ar îndeplini condițiile stabilite în Cadrul temporar pentru măsurile de ajutor de stat menite să sprijine accesul întreprinderilor la finanțare pe perioada crizei financiare. Investigația a fost declanșată ca urmare a unei plângeri conform căreia statul ar fi acordat garanția pentru a acoperi 80% dintr-un credit bancar de 62 de milioane de euro destinat Oltchim în vederea achiziționării Arpechim, un furnizor aflat în dificultate.

Întrucât, între timp, autoritățile române au informat că garanția nu a fost acordată, Comisia nu poate continua investigația.

Cadrul temporar a fost instituit după falimentul Lehman Brothers, întrucât criza financiară declanșată îngreunase accesul întreprinderilor la finanțare. Una dintre principalele condiții impuse de normele cadrului temporar aplicabil ajutoarelor de stat destinate economiei reale este ca întreprinderile beneficiare trebuie să fie, în esență, solide. În cazul în care o întreprindere are dificultăți care datează dintr-o perioadă anterioară crizei, iar statul membru dorește să îi vină în ajutor, normele de ajutor de stat adecvate sunt orientările privind salvarea și restructurarea întreprinderilor.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

27
Apr2020
Să reînceapă școală sau mai bine nu?

Să reînceapă școală sau mai bine nu?

Written byMagda POPESCU

Iată o dilemă, pe care mai marii de la Ministerului Învățământului trebuie să o rezolve cât mai rapid. Bulversarea din învățământ nu face bine nimănui, însă cel mai mult au de pierdut elevii.Școlile s-au închis de mai bine de trei...