Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Constantin Roibu l-a învins, iar, pe Zaremba

30 Iun 2010

Concernul PCC a fost învins și la Curtea de Apel Pitești Cam pe la sfârșitul anului trecut, societatea comercială PetroCarboChem SE (PCC), cu sediul în Germania, acționar minoritar la Oltchim, l-a acționat în judecată, printr-o acțiune în răspundere civilă delictuală, pe omul Constantin Roibu, directorul general al SC Oltchim SA, solicitând ca instanța de judecată să-l oblige pe acesta "să înceteze actele de defăimare publică la adresa sa și să fie obligat la plata sumei de 1 miliard lei RON, cu titlul de daune morale". Ba mai mult, considerându-se "victimă" morală, PCC-ul a cerut ca domnul Roibu să publice, pe cheltuiala sa, hotărârea judecătorească în trei cotidiene de largă circulație, timp de trei numere consecutiv. În motivarea acțiunii, reclamantul german a arătat că omul (și nu directorul general!) Constantin Roibu a imputat PCC SE, în presa centrală și locală, că aceasta ar fi responsabilă pentru diminuarea capitalului social al SC Oltchim SA, că s-a opus în mod fraudulos la conversia în acțiuni a Statului Român, că încearcă să saboteze activitatea Oltchim-ului, având interese contrare. Minciuni… Sentința – ca o palmă pe obrazul PCC La data de 26 ianuarie, Tribunalul Vâlcea – Secția Civilă, judecând cauza, a pronunțat următoarea sentință: "Respinge excepțiile lipsei calității procesuale active a pârâtului – reclamat Roibu Constantin, invocată de reclamanta PCC SE. Respinge cererea principală (obligarea la plata a sumei de 1 miliard lei) formulată de reclamanta PCC SE. Admite în parte cererea reconvențională formulată de reclamantul-pârât Roibu Constantin și obligă la reclamanta-pârâta PCC SE să-i plătească acestuia suma de 1 leu – cu titlu de despăgubiri morale și să asigure, pe cheltuiala sa, publicarea prezentei hotărâri într-un ziar de acoperire națională. Cu drept de apel în termen de 15 zile". Apelul – a doua palmă luată de PCC Evident, reprezentantul PCC – deja cunoscutul Wojtiech Zarembam, a obligat Cabinetul avocățesc angajat anterior să introducă apel la Curtea de Apel Pitești, iar rezultatul nu a întârziat să comunice. La data de 12 aprilie a.c., Curtea de Apel Pitești a luat spre judecare dosarul nr. 1979/90/2010, având drept obiect "pretenții daune morale", stabilind drept termen de judecată data de 5 mai a.c. La această dată, avocatul pârâtului Constantin Roibu a cerut amânarea judecării, pentru informarea asupra motivelor de apel la termenul următor (16 iunie a.c.), după judecarea motivelor invocate de PCC, s-a amânat pronunțarea soluției pentru 23 iunie a.c. Sentința umilitoare Completul de judecată al CA Pitești a pronunțat, în ședință publică, următoarea sentință: "Respinge apelul (PCC SE – n.r.) ca nefondat. Cu recurs (la Înalta Curte de Casație și Justiție – n.r.). Se pune în vedere reclamantei-apelant SC PCC SE să timbreze apelul cu taxa judiciară de timbru, în valoare de 1/2 din valoarea celei achitate la instanța de fond. Pronunțată în ședința publică, astăzi, 26 iunie a.c.". Concluzii Zaremba, reprezentantul PCC SE, același polonez care șicanează conducerea Oltchim, din poziția de reprezentant al unui acționar minoritar la această societate, dorește – nu salvarea unității economice la care este societar, ci falimentul ei, pentru că interesele lor sunt foarte mari, dar sunt cunoscute deja românilor. Oltchim concurează (cu succes) pe piața chimiei, concernul PCC Rokita (cu aceiași acționari, ca și la PCC SE), ce produce substanțe și produse chimice similare și conducerea germană a concernului se teme de brand-ul Oltchim, făcând concurență neloială gigantului chimic românesc. La cât de multe piedici a pus PCC-ul în calea redresării economico-financiare a Oltchim, ne și mirăm că directorul general Roibu și echipa sa managerială nu au clacat până acum. Nu știm dacă, un investitor român, aflat în calitate de acționar minoritar, în Polonia, la PCC Rokita, ar fi avut tupeul să șicaneze concernul polonez și dacă acest stat ar fi fost tolerant, atât de mult, cât a fost statul român (la Oltchim, statul este acționar majoritar) cu tupeistul polonez. Acum, mai urmează ultima cale de atac, procesul de la Înalta Curte de Casație și Justiție, din București. Cu certitudine, soluția va fi aceeași ca a celei de la Curtea de Apel Pitești, dar credeți că se va potoli Zaremba? Nu și va mai tulbura mult timp liniștea chimiștilor vâlceni, cozile de topor vâlcene, cumpărate de străini, arătându-se din ce în ce mai incisivi și la vedere. Dar și pentru aceștia există o unitate  de măsură. Toate la rândul lor! Să dorești "moartea" Oltchim, declanșând un război "româno-român", cu bani străini și egoism, este trădare și trădătorilor nu li se poate garanta viitorul moral, social și profesional. Romeo POPESCU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella