Palace, hotel de lux cu parfum de epocă

26 Mai 2013

hotel-palace-1INAUGURARE. În cadrul unui eveniment memorabil, Mihai Handolescu, directorul general al SC Băile Govora SA, a inaugurat poate cel mai frumos hotel monument istoric din Vâlcea, Hotelul Palace din Băile Govora. Manifestarea cu iz de epocă a avut loc vineri, 22 mai, şi au participat prefectul Mircea Nadolu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea – Dumitru Persu, acţionarul majoritar al societăţii Băile Govora SA – Doru Stănescu, pedeliştii Romulus Bulacu şi Samoil Vâlcu, directorul Finanţelor Vâlcea – Gheorghe Gogârnoiu, precum şi arhiepiscopul Râmnicului – PSD Lovişteanu. Astfel, Hotelul Palace a fost readus în circuitul turistic la 99 de ani de la prima inaugurare, iar câţiva actori vâlceni, îmbrăcaţi în haine de epocă, au reuşit să redea farmecul de altădată al locaţiei. 

După o slujbă de sfinţire oficiată de un sobor de preoţi şi tăierea panglicii, a urmat o conferinţă de presă în care s-a prezentat istoria Hotelului Palace, dar şi a staţiunii Băile Govora. Mai mult, directorul Mihai Handolescu le-a mărturisit invitaţilor săi greutăţile întâmpinate în anii de reabilitare a monumentului istoric, dar şi planurile de viitor. „În anul 2007 ne-a apărut prima oportunitate majoră pentru că intram în Uniunea Europeană şi puteam să accesăm fonduri europene şi este anul în care am decis, de fapt, să demarăm acest proiect. A fost o perioadă de un an şi jumătate până s-a semnat contratul de finanţare. Efectiv, în anul 2010 am început lucrările la Hotel Palace. La lucrările de arhitectură exterioară, în mod normal, nu aveam voie să schimbăm absolut nimic. Tot ce s-a făcut, a fost păstrarea proiectului iniţial al clădirii. În timpul lucrărilor ne-au apărut două probleme deosebite. Sub terasa restaurantului aveam prevăzută o piscină interioară, iar în momentul în care am început lucrările, am descoperit un bazin uriaş, cu 24 de metri diametru şi cinci metri înălţime. În momentul acela a fost schimbată toată soluţia de consolidare a hotelului. S-a refăcut partea de proiectare şi s-a propus o nouă variantă. A fost luată aprobarea de management pentru o lucrare neprevăzută, iar în interiorul acestui bazin s-au creionat trei bazine care urmează să fie echipate în curând. Acelaşi lucru ni s-a întâmplat şi cu tâmplăria exterioară a hotelului. În momentul în care au început lucrările de refacere, am constatat că lemnul nu rezistă. S-a comandat o expertiză tehnică la un inginer de specialitate atât în lemn, cât şi în monumente istorice, soluţia acceptată de proiectant fiind aceea de schimbare integrală a tâmplăriei exterioare” - a spus Mihai Handolescu.

Investiţie de peste 17 milioane de lei

Hotelul Palace din Băile Govora este un monument istoric construit în perioada 1911 – 1914, fiind primul hotel cu bază de tratament din România.   În 2007, când societatea Băile Govora SA a decis să îl renoveze, şi-a propus, ca obiectiv principal, îmbunătăţirea calităţii infrastructurii turistice de cazare şi a serviciilor conexe. Valoarea totală a investiţiei a fost de 17.700.924,28 lei, bani obţinuţi pe fonduri europene, din care finanţare nerambursabilă de 7.154.767,58 lei.

Hotelul de patru stele are de acum 106 camere cu dotări de 4 stele şi 26 de camere cu dotări de 3 stele, ce deserveşte celor 3.017 turişti ce se preconizează că vor călca, anual, pragul Hotelului Palace. Trebuie menţionat că, în cadrul hotelului s-a creat un Business Club pentru organizarea întâlnirilor de afaceri, iar clienţii pot beneficia de Internet gratuit în fiecare cameră. În ceea ce priveşte baza de agrement, trebuie spus că s-a amenajat o sală de fitness, un cabinet de masaj, o saună cu capacitate de 6 persoane şi un solar.

CLAUDIA STANCIU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...