Elevii vâlceni au "agonisit" 1.250.000 de absenţe în acest an şcolar

22 Mai 2013

chiulangiiDEZASTRU. Procentul de promovabilitate pe judeţul Vâlcea la simulările examenului de bacalaureat este de doar 33%, rezultatele slabe fiind explicate desigur de lipsa elevilor de la orele de curs, ei având tot anul şcolar un chef „nebun” de distracţie şi nu de învăţătură. O ultimă statistică arată că tinerii noştri au strâns în acest an şcolar nu mai puţin de 1.253.364 de absenţe, cartea şi stiloul fiind înlocuite cu cafeaua şi ţigările din baruri. 

Anul şcolar ce este pe cale să se încheie se anunţă la fel de dezastruos ca şi anii precedenţi. Rezultatele de la simulările examenului de bacalaureat sunt jalnice, doar 33% fiind în stare să promoveze testul de maturitate. Sigur, acest lucru este mai puţin important pentru elevii vâlceni, care şi anul acesta au adunat absenţe cu duiumul, dovedind că puţin le pasă de carte. O ultimă statistică a Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea scoate la iveală o situaţie îngrijorătoare, elevii vâlceni adunând 1.253.364 de absenţe, situaţie care se reflectă în special în rezultatele slabe de la simulările pentru bacalaureat, dar şi de la teze. Astfel, în luna octombrie 2012 s-au înregistrat 221.917, în luna noiembrie 2012 - 189.475, decembrie  2012 - 110.549, ianuarie 2013 -142.628, februarie 2013 - 219.820, martie 2013 - 204.945, iar în luna aprilie 2013 elevii au adunat 164.030 de absenţe. Evident, pentru o parte din aceste absenţe tinerii au reuşit să facă rost de scutiri, ei motivând 550.888 de absenţe.

Îngrijorat de numărul mare de absenţe, inspectorul general şcolar al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, Remus Grigorescu, a luat decizia de a organiza o serie de razii, împreună cu poliţiştii, în barurile din preajma şcolilor din municipiu. Mai mult decât să bage frica în tinerii care îşi duc veacul prin baruri în loc să stea la ore, inspectorul general nu prea are ce face. Sigur, anul trecut se vorbea de implementarea unui nou sistem de acces în şcoli, sistem care i-ar monitoriza mult mai bine pe elevi. Se spunea atunci că elevii ar putea intra în şcoală doar cu un card de acces ce va fi scanat la poarta unităţii de învăţământ. Numai că, la scurt timp după ce s-a lansat ideea, s-a şi renunţat la ea din lipsa fondurilor. Şi, iată că, învăţământul vâlcean este de la an la an mai slab şi mai vulnerabil, iar soluţiile întârzie să apară.

luna 2012-2013 Ritmul de la o luna la alta a evolutiei nr. de abs.
total din care motivate % motivate
octombrie 221.917 99.057 45% -
noiembrie 189.475 78.597 41% -14,6%
decembrie 110.549 47.523 43% -41,7%
ianuarie 142.628 60.772 43% 29,0%
februarie 219.820 107.102 49% 54,1%
martie 204.945 90.982 44% -6,8%
aprilie 164.030 66.855 41% -20,0%
CLAUDIA STANCIU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...