80 de poliţişti au "vânat" 13 suspecţi de furt

16 Mai 2013

politia-4Un grup de infractori specializaţi în furturi au fost luaţi pe sus de poliţiştii vâlceni, olteni şi doljeni, în dimineaţa zilei de joi, 16 mai. Agenţii de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Vâlcea, cu sprijinul celor din FOTO2(1)cadrul Inspectoratelor de poliţie Dolj şi Olt, au efectuat 14 percheziţii în cele trei judeţe, după ce au strâns suficiente probe pentru a-i incrimina pe infractori. Autorizaţiile de percheziţii au fost emise de Judecătoria Drăgăşani, iar la operaţiune au participat peste 80 de poliţişti, împreună cu mascaţii şi jandarmii. În vizorul lor s-au aflat 13 suspecţi de comiterea mai multor furturi, al căror prejudiciu se ridică la suma totală de peste 100.000 de lei. "Cu această ocazie, au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor 40 de telefoane mobile, bijuterii, cărţi, obiecte electronice, biciclete, colecţii numismatice şi filaterice. Cele 13 persoanele  perchiziţionate  au  fost  conduse  la  sediul  poliţiei  pentru audierii.   Cercetările continuă pentru probarea întregii activităţi infracţionale a celor în cauză, iar în funcţie de probatoriul administrat se vor fi propuse măsurile legale corespunzătoare" – ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Alina Teodorescu.

CLAUDIA STANCIU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...