ATAC. Prezent la o emisiune a Antenei 3, alături de „greii” postului, Gâdea şi Ursu, cunoscuţi susţinători ai Regelui Mihai, avocatul vâlcean Veronel Rădulescu a fost supus la un linşaj public, doar pentru că este apărătorul prinţului Paul de România. În februarie 2012, ICCJ a dat o decizie definitivă, aceea că Prinţul Paul are dreptul să revendice o parte din averea Casei Regale. Veronel Rădulescu a încercat să explice în termeni juridici, motivul pentru care Prinţul Paul ar fi vândut drepturi litigioase pentru o serie de bunuri din averea familiei regale.
Deloc intimidat de greutatea moderatorilor sau de atacurile îndreptate asupra sa, Veronel Rădulescu a explicat, atât cât a putut, care este, de fapt, situaţia. Moderatorii au încercat să-l implice pe prinţul Paul în mafia samsarilor imobiliari, neînţelegând că acesta avea tot dreptul să-şi vândă drepturile litigioase, mai ales că procesul împotriva Casei regale şi a Regelui Mihai a durat mai bine de 21 ani. „Aveau temă să-l discrediteze pe prinţul Paul de România, ştiut fiind faptul că Antena 3 îl susţine pe regele Mihai. Am fost acolo în calitate de avocat al prinţului Paul şi consider că am reuşit să fac faţă discuţiilor, chiar dacă la un moment dat ele au devenit tensionate. Am explicat atât cât am putut. Sunt multe lucruri care nu pot fi spuse. Subiectul preluării drepturilor litigioase este unul inabordabil în plan public deoarece sunt ţinut de contractul de asistenţă juridică care are clauze de confidenţialitate. Discuţia despre drepturile litigioase a pornit pe o cale greşită din partea celor de la Antena 3, fie de necunoaştere, fie din rea-voinţă. Ei susţineau că trebuie să fii proprietar ca să poţi vinde drepturile. Ori, nu este aşa. Poţi transmite legal drepturile dintr-un litigiu, pe care ulterior poţi să-l câştigi sau să-l pierzi. Este dreptul prinţului Paul să vândă drepturile litigioase din moştenirea sa. Nimeni nu-l poate împiedica” – ne-a declarat avocatul.
De asemenea, avocatul ne-a mai spus că nu intenţionează să înceapă noi procese în ceea ce priveşte moştenirea regală, ci merg pe calea dialogului şi a concilierii. „În acest moment, nu facem altceva decât să evaluăm starea de fapt şi să încercăm o soluţionare amiabilă cu Regele Mihai. Dacă nu reuşim să ne înţelegem, probabil vor începe şi procesele” – a conchis avocatul Veronel Rădulescu.
MAGDA POPESCU