Greva generală de la Uzinele Sodice Govora s-a terminat

28 Apr 2013

Grevist_lesinatNegocierile purtate între reprezentanţii patronatului de la Uzinele Sodice Govora şi sindicate au avut succes. Patronul polonez a acceptat semnarea contractului colectiv de muncă în forma propusă de sindicate, plus un bonus la salariu de 200 de lei. Condiţia sa a fost ca sindicatul să renunţe la procesul intentat conducerii societăţii pentru acordare a cotei minime de 16% din veniturile societăţii pentru plata drepturilor băneşti ale salariaţilor.

După cinci zile de greva foamei, angajaţii de la Uzinele Sodice Govora au decis să renunţe la această formă extremă de protest, nu înainte însă de a obţine ce şi-au propus de la patronii lor polonezi. Totul s-a întâmplat vineri noaptea, 26 aprilie, când preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea,  a stat şi a negociat alături de sodişti până după miezul nopţii. În final, toate revendicările Sindicatului „Sodistul” au fost acceptate de şefii polonezi, iar oamenii au renunţat la greva foamei. „Până la 1 noaptea am stat la USG cu sindicaliştii. În final, am reuşit cu presiuni mari să rezolvăm situaţia şi să ajungem la o înţelegere. Toţi oamenii au fost extrem de mulţumiţi şi au ieşit din grevă chiar în acea noapte. Am văzut ce amărâţi sunt oamenii de acolo, nemâncaţi de cinci zile şi le-am şi spus patronilor polonezi să li se facă milă de ei, pentru că angajaţii le-au făcut producţie şi le-au băgat banii în buzunar. Important este că oamenii au obţinut ce au vrut, elementele din contractul din 2012 au fost menţinute şi au plus la salariu de 200 de lei” – ne-a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea.

Angajaţii USG au solicitat încheierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anul 2013, „în care ponderea cheltuielilor cu salarizarea personalului să fie de minimum 16% din veniturile de exploatare”, dar au cerut şi menţinerea numărului de locuri de muncă, cu personal angajat existent la 15 februarie 2013, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, respectarea acordurilor, a protocoalelor şi a actelor adiţionale încheiate cu sindicatul şi respectarea perioadei concediului de odihnă.

Reamintim că angajaţii de la USG au început protestele în stradă de circa trei săptămâni de zile. Numai că, din 25 aprilie, sodiştii au decis să intre în grevă generală cu întreruperea activităţii. Primul care a recurs la această formă de protest a fost liderul Sindicatului „Sodistul”, Adrian Mugioiu, care a intrat în greva foamei încă de luni, 22 aprilie a.c. Marţi însă, alături de el au venit alţi 30 de angajaţi ai USG, iar miercuri li s-au alăturat alte 16 persoane. Aceştia au mărturisit atunci că nu pleacă din curtea unităţii până nu li se rezolvă problemele, ei stând în două corturi amplasate în faţa pavilionului administrativ al societăţii. Iar acest lucru s-a şi întâmplat, ei răbdând cinci zile de foame.

RAUL POP

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...