BREAKING NEWS: Poliţistul Dan Liviu Dumitru, arestat pentru luare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu şi înşelăciune

arestatPoliţistul Dan Liviu Dumitru, agent în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Vâlcea, a fost arestat joi, 18 aprilie a.c., pe numele său întocmindu-se un dosar penal cu acuzaţii grave de corupţie. Conform procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cei care au şi pus în mişcare urmărirea penală, poliţistul Dan Liviu Dumitru este suspectat că ar fi comis infracţiunile de luare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu contra intereselor publice, înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. Potrivit rechizitoriului întocmit, agentul de la Serviciul de Permise şi Înmatriculare a Vehiculelor Vâlcea, în perioada 2011-2012, a efectuat mai multe operaţiuni de înmatriculare a unor autovehicule cu încălcarea dispoziţiilor legale privind taxa de poluare, cauzând un prejudiciu bugetului de stat de aproximativ 240.000 lei. Altfel spus, în schimbul unei „recompense băneşti”, agentul a ataşat mai multe dovezi de plată falsificate la dosarele de înmatriculare. „De asemenea, a exercitat acţiuni de inducere în eroare asupra părţilor vătămate, cauzând un prejudiciu de cca 100.000 lei. În cursul anului 2012, inculpatul a pretins şi primit sume de bani în legătură cu îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, respectiv în schimbul traficării influenţei sale asupra altor funcţionari din cadrul RAR” – se arată în comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Dacă iniţial poliţistul Dan Liviu Dumitru a fost reţinut pe o durată de 24 de ore, joi, 18 aprilie a.c., magistraţii Tribunalului Vâlcea, la solicitarea procurorilor, au dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile.

CLAUDIA STANCIU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...