Cine va fi noul şef al Poliţiei Vâlcea?

31 Mar 2013

sediu_politie-(2)Duminică, 31 martie, la Bucureşti au avut loc o serie de negocieri în cadrul USL pentru postul de şef al Poliţiei Vâlcea, Cristian Buican şi Ion Cîlea prezentându-şi opţiunile pentru acest post. Cele două nume vehiculate sunt Marius Dascălu şi Nicolae Sărdărescu, ei fiind în graţiile politicienilor vâlceni. Care dintre cei doi va ocupa postul de inspector – şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea rămâne de văzut, asta pentru că, se pare, nu s-a ajuns la niciun consens. Cert este că luni, 1 aprilie, se va anunţa noul şef al poliţiştilor vâlceni. O fi păcăleală? Sau va fi numit un păcălici? Vom vedea.

Chestorul Muntean a fost numit director al Casei de Pensii a MAI

Ziua mult aşteptată a venit pentru chestorul Ioan Lucian Muntean. Acesta aştepta de câteva luni bune să plece din funcţia de inspector – şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, el fiind numit aici doar pe o perioadă determinată, până mai marii săi şefi de la Bucureşti reuşeau să îi găsească un post la nivelul gradelor sale. Iată că acest lucru s-a întâmplat vineri, 29 martie a.c., când chestorul Ioan Lucian Muntean a fost împuternicit să ocupe funcţia de director al Casei de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne (MAI). „Da, este adevărat că am fost numit director al Casei de Pensii a MAI şi că, în sfârşit, mi-am găsit un loc unde beneficiez de anumite drepturi pe care la Vâlcea nu le aveam. Este vorba de plata unei chirii, pentru că la Vâlcea mi-am plătit chiria din propriul buzunar şi era destul de mare. Acum, fiind la Bucureşti, chiria va fi plătită de MAI, aşa cum era normal şi moral. Şi în funcţia de director al Casei de Pensii sunt cu împuternicire, până la organizarea unui concurs” – ne-a declarat fostul şef al Poliţiei Vâlcea, chestorul Ioan Lucian Muntean.

Acum, comanda IPJ Vâlcea a fost preluată de adjunctul Marius Dascălu, însă acest lucru, se pare, va fi doar pentru câteva zile, până când va fi numit un nou inspector – şef.

Sărdărescu sau Dascălu?

Din câte am aflat, duminică, 31 martie, la Bucureşti au avut loc o serie de negocieri în cadrul USL pentru postul de şef al Poliţiei Vâlcea, Cristian Buican şi Ion Cîlea prezentându-şi opţiunile pentru acest post. Cele două nume vehiculate sunt Marius Dascălu şi Nicolae Sărdărescu, ei fiind în graţiile politicienilor vâlceni. La aceste negocieri se pare că nu s-a ajuns la niciun consens, însă cu siguranţă luni, 1 aprilie, ministrul MAI, Radu Stroe, va fi nevoit să ia o decizie, chiar dacă este ziua păcălelilor.

Vicepreşedintele Corpului Naţional al Poliţiştilor, vâlceanul Eugen Neaţă, ne-a declarat că important este ca IPJ Vâlcea să fie condus de un om al locului. „Trebuie să fie un om din Vâlcea, oricare ar fi el. Consider că ar fi o soluţie bună pentru judeţ şi pentru poliţiştii vâlceni. Dacă ar numi pe cineva din alt judeţ, acelei persoane i-ar trebui un an de zile numai să înveţe harta Vâlcii. Acest lucru nu este benefic pentru bunul mers al Poliţiei Vâlcea. Poliţiştii vâlceni merită să aibă un om din rândul lor. În plus, acest lucru ar fi mobilizator pentru poliţiştii tineri, care aşa ar fi motivaţi să muncească mai mult, să se întreacă pe ei cu gândul că într-o bună zi vor putea să acceadă la funcţia de inspector – şef” – ne-a declarat  vicepreşedintele Corpului Naţional al Poliţiştilor, vâlceanul Eugen Neaţă.

CLAUDIA STANCIU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...