Senatorul Niţu aduce copiii bolnavi de cancer în tabără la Mănăstirea Hurezi

04 Mar 2013

CARITABIL. „Am identificat şi un lucru sensibil pentru mine şi pentru judeţul Vâlcea. Aceşti copii bolnavi de cancer au avut trei tabere de pictură, în perioada 2009-2011, la Mănăstirea Hurezi, unde au socializat şi s-au simţit bine. Numai că, în anul 2012 au fost nevoiţi să renunţe la tabără pentru că nu au mai fost fonduri. Aşa că, le-am promis că, în anul 2013, prin Fundaţia Dumitru Drăghicescu, o să vină la Vâlcea în tabără” – a declarat senatorul Dan Niţu.

De-a lungul timpului, senatorul Colegiului Uninominal Brezoi – Horezu, Dan Niţu, s-a remarcat prin acţiunile sale caritabile. Fiind un om de afaceri de succes, el a considerat că trebuie să-şi împartă bunurile şi cu oamenii sărmani. Nici acum, când a ajuns în Senatul României, el nu a renunţat la a ajuta oamenii şi, mai mult ca niciodată, va încerca să le ofere vâlcenilor un trai mai bun. De curând, ca membru al Comisiei pentru egalitate de şanse, el a identificat o serie de probleme sociale pe care le are în vedere. La o acţiune a copiilor bolnavi de cancer, senatorul Dan Niţu a aflat că aceştia nu mai pot merge într-o tabără la Mănăstirea Hurezi din cauza lipsei fondurilor. Astfel, parlamentarul le-a promis acestora că anul acesta el va finanţa tabăra de la Horezu. „Am avut o acţiune în data de 15 februarie, când am serbat Ziua Naţională a copiilor bolnavi de cancer. Am organizat, împreună cu Asociaţia Pavel, o acţiune la Senat care cred că a fost foarte frumoasă. Am avut o expoziţie de pictură, de mărţişoare cu vânzare. Astfel, am dorit să sensibilizăm parlamentarii şi Guvernul României în privinţa problemelor care sunt în sistemul sanitar. Insuficienţa finanţării şi cazurile sociale ale copiilor care nu au bani să îşi facă un tratament care să le salveze viaţa trebuie să fie rezolvate cumva. Revenind însă, la această acţiune am identificat şi un lucru sensibil pentru mine şi pentru judeţul Vâlcea. Aceşti copii bolnavi de cancer au avut trei tabere de pictură, în perioada 2009-2011, la Mănăstirea Hurezi, unde au socializat şi s-au simţit bine. Numai că, în anul 2012 au fost nevoiţi să renunţe la tabără pentru că nu au mai fost fonduri. Aşa că, le-am promis că, în anul 2013, prin Fundaţia Dumitru Drăghicescu, o să vină la Vâlcea în tabără” – a declarat senatorul Dan Niţu.

CLAUDIA STANCIU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...