STOP evaziunii fiscale din şcolile vâlcene

11 Feb 2013

Redacţia noastră a depistat până acum 94 de cadre didactice din şcoli şi licee aflate în Râmnicu Vâlcea, care obţin venituri din meditaţii şi nu sunt înregistrate la Finanţele Publice ca prestând această activitate. În anii trecuţi numărul profesorilor care declarau că obţin venituri din meditaţii a fost de 17, 11, 24. Niciodată nu a trecut de 30. Cu toate acestea, meditaţii dau şi cadre didactice ieşite la pensii, profesori de gimnaziu, dar şi multe învăţătoare. Se plâng că au salarii mici, dar uită să pună că au program redus de lucru faţă de alte categorii profesionale, au toate sărbătorile legale libere, au concedii de vară, de iarnă, de Paşti, de Crăciun. Pe deasupra obţin şi venituri din meditaţii pe care nu le declară, deci fac evaziune fiscală. Culmea este că s-au băgat şi în politică. Aproape toţi profesorii cunoscuţi din Vâlcea sunt membri ai unui partid politic. Cei care au funcţii de conducere sunt cu siguranţă membri de partid. Declanşăm o amplă operaţiune, scopul nostru fiind de fapt ajutorarea bugetului. Până la 1 martie dăm timp cadrelor didactice să îşi declare veniturile. La 1 martie vom face o cerere îndreptăţită şi legală Finanţelor Publice Vâlcea în care vom solicita lista cu cei care au declarat că obţin venituri din meditaţii. Apoi ediţie de ediţie vom publica materiale în care vom prezenta cadre didactice, specialitatea la care fac meditaţii, tarifele pe care le practică, numele unor elevi pe care îi meditează şi în ce intervale orare. Adică vom da mură în gură autorităţilor competente din domeniu. Şi nu vom ezita să legăm numele celor deconspiraţi de eventuala calitate de membru al vreunui partid cu atât mai mult cu cât vom depista că acesta are şi o funcţie în partid. Le reamintim acestor evazionişti fiscali în costume şi cu aere de intelectuali că evaziunea fiscală este peste tot în Uniunea Europeană o infracţiune pedepsită cu închisoarea.

• Radu DUMITRESCU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro


Cautimasina.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...