HOTĂRÂRE. Această condamnare vine ca o pată pe „blazonul” poliţiei vâlcene, care s-a obişnuit în ultimii ani să denatureze adevărul şi să scoată în evidenţă doar „meritele”, iar lucrurile negative să le ascundă sub preş de ochii vâlcenilor. Condamnarea pentru fapte de corupţie a ofiţerului judiciar al IPJ Vâlcea, Sorin Văduva, este doar un prim exemplu că în poliţia vâlceană sunt destule „bube” ce au fost cosmetizate până acum.
În luna august a anului trecut, ofiţerul de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, Sorin Văduva, a fost prins în flagrant de procurorii DNA Oradea în timp ce primea mită 500 de euro de la un agent economic. El a fost reţinut pe loc şi i s-a prelungit mandatul de arestare preventivă pe toată perioada procesului. La mai bine de o lună de când s-a făcut flagrantul, magistraţii Curţii de Apel Oradea au decis să-l condamne pe poliţistul vâlcean şi să-l trimită după gratii pentru doi ani şi trei luni. În data de 21 ianuarie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut sentinţa şi, astfel, ofiţerul IPJ Vâlcea, Sorin Văduva, a fost condamnat pentru luare de mită în formă continuată. „S-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 2 ani şi 3 luni cu executare prin privare de libertate şi la pedeapsă complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, pe o durată de 2 ani. S-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi a arestului preventiv. S-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului şi s-a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 5500 lei, cheltuieli judiciare” – se arată în hotărârea judecătorească. Aşadar, instanţa i-a interzis ofiţerului Sorin Văduva, timp de 2 ani după executarea pedepsei, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi cel de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
2.000 de euro mită pentru a soluţiona favorabil un dosar penal
La cei 43 de ani, Sorin Văduva era considerat un bun ofiţer în cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea. La aflarea veştii arestării sale, întreaga suflare a poliţiştilor vâlceni a fost în stare de şoc. Aşa cum spuneam, incidentul a avut loc la începutul lunii august 2012, atunci când Sorin Văduva a fost prins în flagrant în timp ce primea mită. Întreaga poveste a corupţiei poliţistului vâlcean a avut loc însă în perioada decembrie 2011 – iulie 2012, când, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, Sorin Văduva i-a pretins unui agent economic din Oradea, în mod repetat, suma de 2.000 euro. În schimbul banilor, poliţistul s-a angajat să urgenteze cercetările şi să soluţioneze favorabil un dosar penal constituit în urma unei plângeri penale depuse de agentul economic, ce s-a transformat între timp în denunţător. Soarta poliţistului vâlcean Sorin Văduva s-a schimbat brusc, însă în data de 1 august 2012, când, plecat în concediu la Oradea, a fost prins în flagrant în timp ce primea mită 500 de euro de la denunţător. Ulterior, Sorin Văduva şi-a dat demisia din funcţia de inspector de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Vâlcea, trimiţând-o prin fax.
CLAUDIA STANCIU