S-a deschis pârtia de la Obârşia Lotrului

28 Dec 2012

De sâmbătă, 22 decembrie 2012, pasionaţii sporturilor de iarnă vor putea să se bucure de pârtia de schi din Obârşia Lotrului, comuna Voineasa. Domeniul schiabil Ski Resort Transalpina este cel mai modern din România şi una dintre cele mai performante piste din estul Europei. O particularitate a acestui proiect de aproape 40 de milioane de euro o reprezintă lacul artificial din golul alpin, la cota 2000, întins pe o suprafaţă de 3,8 hectare şi având o adâncime de 10 metri. Acesta, printr-un sistem ultra – tehnologizat de pompare alimentează lănciile care pulverizează zăpadă artificială pe toată lungimea pârtiei. Datorită acestui sistem, constructorul preconizează un sezon de schi de aproximativ 6 luni de zile, din noiembrie şi până la sfârşitul lunii aprilie.

Proprietarii de hoteluri şi pensiuni, dar şi cei ai magazinelor de orice profil sunt bucuroşi pentru faptul că interesul manifestat de turişti acum pentru unităţile de cazare şi alte servicii depăşeşte cu mult aşteptările celor mai optimişti experţi în turism. Proprietarul instalaţiilor şi clădirilor din proiectul finanţat de Guvernul României şi cofinanţat de Consiliul Judeţean Vâlcea este Primăria Voineasa. Încasările din tichetele de parcare şi telegondolă intră direct în bugetul Primăriei, aşa cum s-a hotărât în ultima şedinţă de Consiliu Local, eliminând astfel, suspiciunile că banii ajung în alte buzunare sau conturi. Casele de marcat, fiscalizate direct pe Primăria Voineasa, pot fi urmărite printr-un sistem video de către angajaţii abilitaţi ai Primăriei. „Sunt foarte bucuros că pârtia va funcţiona şi vă spun că au contribuit mulţi din Voineasa la acest eveniment. Aşa cum am promis, pârtia rămâne a voineşarilor, iar toţi banii din încasări vor intra direct în bugetul Primăriei. Deschiderea pârtiei permite şi o recuperare de TVA şi achitarea unor datorii către constructor, fapt ce va conduce la finalizarea tuturor lucrărilor rămase restante la parcarea supraetajată. Voineasa are acum un viitor foarte clar!”, susţine primarul comunei Voineasa, Gheorghe Stanciu.

În şedinţa Consiliului Local din data de 19 decembrie 2012, la care au participat 9 consilieri din cei 11 aflaţi în funcţie, proiectul de hotărâre pentru deschiderea domeniului schiabil Ski Resort Transalpina a fost votat cu 9 voturi pentru din 9 consilieri prezenţi. Aceştia au dat dovadă de responsabilitate oferind o şansă imensă de dezvoltare comunei Voineasa. La şedinţă a participat prefectul judeţului Vâlcea, Mircea Nadolu şi aparatul juridic al Prefecturii. În cadrul şedinţei s-a explicat legalitatea tuturor punctelor din proiectul de hotărâre şi aplicabilitatea acestuia.

Telegondolă Staţie inferioară la cota 1320m staţie intermediară la cota 1850m staţie superioară la cota 1925m tronson I (de la staţia inferioară până la staţia intermediară) lungime 1991,80m diferenţa de nivel 532m capacitate urcare 1100p/h viteza de operare 6m/s durata transport 5'32'' tronson II (de la staţia intermediara până la staţia superioară) lungime 1079,50m diferenţa de nivel 91,5m capacitate urcare 1100p/h viteza de operare 6m/s durata transport 3'00'' Telescaun staţie de plecare la cota 1765m staţie de sosire la cota 1949m lungime 1169.00m diferenţa de nivel 184.20 capacitate urcare 1400p/h viteza de operare 2,3m/s durata transport 8'28'' Teleschi 1 staţie de plecare la cota 1858m staţie de sosire la cota 1922m lungime 351.00m diferenţa de nivel 65.50 capacitate urcare 702p/h viteza de operare 3m/s durata transport 1'40'' Teleschi 2 staţie de plecare la cota 1853m staţie de sosire la cota 1974.5m lungime totala 754.55m diferenţa de nivel 124.41 capacitate urcare 690p/h viteza de operare 3m/s durata transport 3'53'' Informaţii utile Grosimea totală a stratului de zăpadă - peste 75 cm Zăpada nou aşternută - 15 cm Calitatea zăpezii - bătută Ultima zi în care a nins 14.12.2012 Starea instalaţiilor Telegondola tronson 1 - funcţional Telegondola tronson 2 - funcţional Telescaun - funcţional Teleschi 1 – funcţional Teleschi 2 - oprit Instalaţie zăpadă artificială –funcţională Program de funcţionare Zilnic 09:00 - 16:00, în data de 31 decembrie, programul este 09:00 – 14:00 (ultima urcare cu gondola la ora 15:45) IMPORTANT: În zilele cu timp nefavorabil (viscol, vânt puternic, ceaţă) este posibil ca anumite instalaţii sau chiar toate să fie închise. MAGDA POPESCU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro


Cautimasina.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...