Vâlcenii ţin arme neautorizate în case

06 Dec 2012

NELEGAL. Recentele incidente legate de folosirea armelor de foc fără drept i-a îndemnat pe poliţiştii vâlceni să înteţească acţiunile de verificare a vâlcenilor ce au permis de port armă.

Astfel se face că nu mai departe de zilele trecute, în urma unui control s-a descoperit că în locuinţa din municipiul Drăgăşani a unui posesor de armă erau depozitate fără drept şapte cartuşe de vânătoare, calibru 16, care erau încărcate artizanal, un cartuş cu glonţ, precum şi un dispozitiv de sertizat şi calibrat cartuşe de vânătoare. Pe numele bărbatului a fost întocmit pe loc un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuare fără drept a operaţiunilor cu arme şi muniţii.

Mai mult decât atât, în localitatea Păuşeşti – Otăsău, poliţiştii au fost anunţaţi de cetăţeni că au găsit o armă de foc. În urma cercetărilor, s-a constatat că este vorba de un pistol confecţionat din metal, de calibru 6,35 mm, având montat un încărcător, fără muniţie. „Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a stabilit că apelantul a găsit arma în resturile unui acoperiş dărâmat al unei case bătrâneşti, nelocuită. Arma a fost predată poliţiştilor, iar cercetărilor vor fi continuate de către specialiştii din cadrul Biroului Arme Exploziv şi Substanţe Periculoase pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale corespunzătoare” – ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, Alina Teodorescu.

CLAUDIA STANCIU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...