Comisarul Giuroiu este noul şef al Serviciului Judeţean Anticorupţie Vâlcea

06 Dec 2012

SCHIMBARE. Concursul pentru funcţia de  şef al Serviciului Judeţean Anticorupţie Vâlcea a avut loc în data de 15 noiembrie 2012, acesta constând în interviuri pe subiecte profesionale. În cursă s-au înscris doi competitori, subcomisarul Marius Giuroiu şi comisarul-şef de poliţie Ion Radu. Primul a fost declarat câştigător după susţinerea probelor, gurile rele spunând că Giuroiu ar fi fost „ajutat” de chestorul Stoica, cunoscându-se apropierea dintre cei doi.  

Schimbare în fruntea Serviciului Judeţean Anticorupţie Vâlcea, acolo unde până de curând şef a fost comisarul de poliţie Ion Radu. Expirându-i mandatul însă, în data de 15 septembrie, Direcţia Generală Anticorupţie a organizat un concurs pentru ocuparea acestei funcţii. În competiţie s-a înscris şi comisarul de poliţie Ion Radu, dar şi subcomisarul Marius Giuroiu, acesta din urmă fiind cunoscut şi ca un apropiat al chestorului Ion Stoica – fost şef al IPJ Vâlcea şi actual secretar de stat la MAI. Aşadar, concursul pentru funcţia de şef al Serviciului Judeţean Anticorupţie Vâlcea a avut loc, el constând în interviuri pe subiecte profesionale, iar aprecierea rezultatelor finale ale probelor se va face cu note de la 1 la 10. Nota minimă de promovare a probei de concurs este 7,00 şi va fi declarat „admis” la concurs candidatul care a obţinut nota finală cea mai mare. Direcţia Generală Anticorupţie este o structură specializată a Ministerului Administraţiei şi Internelor, înfiinţată pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului ministerului. În final, câştigător a fost desemnat Marius Giuroiu, despre care se mai spune că a fost „ajutat” într-un fel sau altul de „tăticul lui” Stoica. Trebuie menţionat că Marius Giuroiu ocupă în continuare funcţia de şef al Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, pentru că încă nu a venit numirea sa de la Bucureşti pentru şefia Serviciului Judeţean Anticorupţie Vâlcea, lucru care probabil se va întâmpla în câteva zile.

CLAUDIA STANCIU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...