90% din vâlcenii care au aplicat pentru o post au fost selectaţi

03 Dec 2012

Şomerii din judeţul Vâlcea au avut şansa, la sfârşitul săptămânii trecute, să participe la bursa locurilor de muncă. Acest eveniment a fost organizat de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea pentru încadrarea în muncă a 200 de vâlceni la o firmă din Sibiu ce-şi va deschide un punct de lucru la Rm. Vâlcea. Este vorba de Faurecia Seating Tălmaciu SRL, o societate comercială specializată în producerea de huse pentru scaune de autoturisme. Bursa a avut loc joi, 29 septembrie a.c., la sediul CRFPA Vâlcea, iar la eveniment au participat nu mai puţin de 350 de persoane. Dintre aceştia, 200, în proporţie de 70% au fost femei, au fost selectate pentru evaluarea aptitudinală. „În urma evaluării scrise eliminatorie, toţi candidaţii au fost admişi, iar la proba practică, 90% au trecut testele efectuate pe maşinile de cusut. În perioada imediat următoare, aceştia vor fi repartizaţi în grupe de formare specifice competenţelor solicitate. Formarea profesională se va efectua prin implicarea CRFPA Vâlcea, prin Departamentul de Confecţii, sub îndrumarea şefului de departament, doamna inginer Gabriela Cremene” – susţine directorul executiv al AJOFM Vâlcea, Dumitru Cornoiu.

CLAUDIA STANCIU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...