Accidentele rutiere grave, în creştere în judeţul Vâlcea

Ultimele rapoarte privind numărul de accidente ce s-au produs pe şoselele vâlcene de la începutul anului şi până în prezent sunt extrem de îngrijorătoare. Altfel spus, în perioada 1 ianuarie – 21 noiembrie 2012 s-au produs nu mai puţin 201 accidente grave, cu 10 mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Ca urmare a acestor incidente rutiere, au murit 42 persoane (+2), au fost răniţi grav 196 (+10) de persoane şi răniţi uşor 83 (+4) de vâlceni. Principalele cauze generatoare ale accidentelor au fost: viteza neadaptată la condiţiile de drum, abateri biciclişti, traversare neregulamentară pietoni, neacordare prioritate pietoni şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. „În acest context, în perioada 26- 28 noiembrie pe raza judeţului Vâlcea s-a desfăşurat un «Plan de acţiune pentru reducerea riscului rutier». Acţiunile au constat în angrenarea efectivelor constituite din poliţişti rutieri din cadrul Serviciului Rutier  Vâlcea, dar si din cadrul structurilor de ordine publică, fiind utilizate toate echipamentele de supraveghere a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor aflate în dotare. Scopul activităţilor desfăşurate este acela de reducere a numărului de accidente rutiere şi a consecinţelor acestora, produse ca urmare a încălcării normelor rutiere, dar şi conştientizarea opiniei publice asupra dinamicii şi consecinţelor accidentelor rutiere. Trebuie menţionat că după prima zi de acţiune, poliţiştii au aplicat un număr total de 281 de sancţiuni din care 133 pentru nerespectarea regimului legal de viteza, 20 pentru defecţiuni tehnice, 17 pentru neportul centurii de siguranţă şi 9 pietonilor care au traversat strada neregulamentar. Valoarea totala a sancţiunilor aplicate a fost de 56.610 lei. De asemenea, au fost reţinute, în vederea suspendării, un număr de 22 permise de conducere din care 12 pentru depăşirea cu peste 50 km/h a regimului legal de viteza prevăzut pe un anumit sector de drum, 4 pentru depăşire neregulamentară, 4 pentru neacordare de prioritate pietonilor şi 2 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice” – ne-a declarat şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Vâlcea, inspector principal Florian Ioniţă.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Claudia STANCIU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa claudia.stanciu@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...