Fostul poliţist Mărculescu, suspect că a accidentat mortal o bătrână

Speriat că a luat viaţa unei bătrâne, fostul şef al Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, Gheorghe Mărculescu,  a fugit de la faţa accidentului pe care l-a provocat în oraşul Băbeni. Totul s-a întâmplat miercuri seara, 31 octombrie, când Mărculescu conducea un Ford Mondeo în direcţia Drăgăşani - Rm. Vâlcea, iar la un moment dat el a acroşat o bătrână care mergea pe marginea străzii, proiectând-o pe carosabil. Din cauza loviturii puternice, femeia de 64 de ani, Alexandra P., a murit pe loc, însă fostul poliţist, spun martorii, nu s-a oprit pentru a vedea ce s-a întâmplat, ci şi-a văzut în continuare de drum. La circa o oră de la producerea accidentului, poliţiştii vâlceni, în fruntea cărora se afla şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Vâlcea, inspector principal Florian Ioniţă, au găsit maşina lui Gheorghe Mărculescu în localitatea Tomşani, abandonată pe marginea drumului. Deocamdată, fostul şef de la Arme, Explozivi şi Substanţe periculoase este doar suspect în acest caz, pentru că, la ora la care scriem articolul nu a fost găsit de oamenii legii. Există suspiciuni însă că Mărculescu s-ar fi urcat în stare de ebrietate la volan şi de aceea a părăsit locul accidentului.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Claudia STANCIU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa claudia.stanciu@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...