Oamenii legii au destructurat un grup de contrabandişti

19 Oct 2012

ILEGAL. Poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt, împreună cu procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Olt, au destructurat un grup infracţional, format din 28 de persoane, cunoscut sub denumirea de clanul „Brătianu”, din Drăgăşani/Vâlcea, clan specializat în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală. Prejudiciul se ridică la peste 10 milioane de euro. Infractorii importau produse petroliere, motorină, benzină, uleiuri, din Bulgaria, pe care le introduceau şi le vindeau pe teritoriul României, fără a plăti taxe şi impozite. 

Membrii grupului infracţional au întocmit documente  false, care sa ateste că mărfurile au fost, fie returnate în Bulgaria, fie exportate în Ungaria, către alte societăţi comerciale, aflate în gestionarea altor membrii ai aceleiaşi grupări. De asemenea, aceştia au mai vândut şi ulei de floarea soarelui sau zahăr, pentru care au întocmit documente fictive la export. În realitate, produsele erau procesate şi, ulterior, comercializate în supermarket-urile din România. Menţionăm că au fost efectuate 12 percheziţii, desfăşurate pe raza judeţelor Olt şi Vâlcea, la domiciliile suspecţilor şi la sediile unor societăţi comerciale, administrate de aceştia, în urma cărora oamenii legii au ridicat înscrisuri şi evidenţe contabile, suma de 170.000 de lei, aproximativ 1,5 kilogramede bijuterii din aur, cinci arme de vânătoare cu glonţ, calibru 7,62 mm şi trei pistoale cu bile, iar în curtea unei case a fost descoperită chiar şi o cisternă.  Prejudiciul se ridică la peste 12 milioane de euro. „De asemenea, au mai fost identificate, în vederea aplicării sechestrului asigurător autoturisme de lux în valoare de peste 2.000.000 de euro. La sediul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Olt vor fi conduse 21 de  persoane în vederea audierii, urmând ca după finalizarea audierilor să fie dispuse măsurile legale în cauză”, aflăm din comunicatul de presă al IPJ Vâlcea.

Suportul operativ al acţiunii a fost asigurat de ofiţeri ai Serviciului de Investigarea Fraudelor Olt şi al luptătorilor din cadrul Serviciului de Protecţie şi Intervenţie Rapidă Olt şi Brigăzii Mobile de Jandarmi Olt, iar suportul informativ a fost asigurat de Serviciul Român de Informaţii. 

OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...