BREAKING NEWS: Dan Diaconescu a avut cea mai mare ofertă pentru cumpărarea Oltchim-ului. Comisia va da un verdict în scurt timp

Procedura de licitaţie pentru privatizarea combinatului Oltchim Rm. Vâlcea a luat startul vineri, 21 septembrie a.c., statul scoţând la vânzare  un pachet de 54,8% din acţiuni. În cursă s-au înscris patru participanţi: firma germană PCC, omul de afaceri Ştefan Vuza, care a depus două oferte, prin intermediul a două companii pe care le deţine, anume Chimcomplex şi AISA Invest, dar şi Dan Diaconescu, preşedintele PP-DD.

Primul plic deschis a fost al lui Dan Diaconescu, care a oferit pentru cumpărarea individuală a pachetului de acţiuni la SC Oltchim SA, nu şi în bloc, suma de 203.149.054,8 lei. A urmat plicul societăţii germane PCC, care, numai în varianta cumpărării în bloc a celor trei active, a oferit pentru pachetul de acţiuni suma de 13.443.603,23 lei. Germanii au mai depus o ofertă şi pentru cumpărare creanţei la AVAS, suma dată fiind tot de 13.443.603,23 lei. O a treia ofertă a societăţii PCC a fost pentru creanţa Electrica, germanii înaintând aceiaşi sumă de 13.443.603,23 lei, pentru varianta de comercializare numai în bloc. „Aceste clarificări arată că vrem să repornim combinatul, că nu vom concedia angajaţii” - a spus Zaremba, la finalul prezentării ofertei.

Cel de-al treilea plic a fost cel al firmei Chimcomplex, oferind pentru creanţele Electrica, în varianta de achiziţie individuală, suma de 202.666.500 lei, iar pentru achiziţia în bloc a dat suma de 221.446.597,60 lei. Pentru cumpărare în bloc s-a depus o ofertă în sumă de  221.447.597,60 lei.

Oferta AISA Invest pentru acţiunile Oltchim, în varianta de achiziţie individuală este de 30 milioane de lei, iar pentru varianta de achiziţie în bloc nu s-a ofertat.

• C.S.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...