După 10 zile, incendiul de pe Cozia a fost lichidat

19 Sep 2012

Incendiul declanşat pe muntele Cozia a mistuit peste 20 de hectare de pădure și fond forestier și a presupus alocarea unor importante resurse materiale, financiare, umane, inclusiv a unui elicopter pus la dispoziție de Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Administrației și  Internelor. Din fericire, după 10 zile de luptă cu focul, s-a reuşit stingerea incendiului. „Trebuie spus că au fost mobilizate importante forțe specializate, profesioniste ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea, forțe de cooperare ale Ocoalelor Silvice Călimănești, Râmnicu Vâlcea, Stoiceni și Parcului Național Cozia (în medie 30 de persoane/zi), precum și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Călimănești și Sălătrucel”, susţin reprezentanţii primăriei. La solicitarea prefectului județului, Mircea Nadolu pentru localizarea și stingerea incendiului, în special pentru asigurarea apei necesare intervenției, au fost puse la dispoziție cisterne de către Primăria Călimănești, Apavil SA Râmnicu Vâlcea și SC Călimănești – Căciulata SA.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...