Funcţiile de şef de post au fost scoase la concurs

12 Sep 2012

COMPETIŢIE. La sfârşitul lunii septembrie, a anunţat şeful Inspectoratului de Poliţie Vâlcea, se va organiza concurs pentru ocuparea funcţiilor de şef de post. Până acum s-au înscris candidaţi pentru majoritatea posturilor libere, ei urmând a fi evaluaţi de o comisie condusă de şefii poliţiilor orăşeneşti. Viitorii şefi de post vor fi nevoiţi să ia minim nota 7 la următoarele probe de foc: testarea psihologică ce o vor da la Bucureşti, un interviu pe teme profesionale şi un examen scris a cărui tematică va fi din toată legislaţia în domeniu.

După un an de experimente inutile, mai marii Ministerului Administraţiei şi Internelor s-au răzgândit şi au anunţat că se revine la vechea organizare a Poliţiei Rurale, recunoscând că nu mai pot ţine piept infractorilor de la sate. De curând, şefii MAI au anunţat public că, în urma rapoartelor din teritoriu, au constatat că, la nivelul întregii ţări, infracţionalitatea în mediul rural a crescut cu şase la sută în comparaţie cu anul trecut. Acest lucru s-a întâmplat după ce Poliţia Rurală a fost reorganizată, posturile de poliţişti din sate devenind practic inexistente, în sensul în care acolo a rămas un singur lucrător, cu program între orele 8.00 şi 16.00. Fără poliţişti în comune, spun oficialii MAI, furturile de animale, tâlhăriile şi infracţiunile stradale au crescut cu şase la sută comparativ cu anul 2011. Astfel se face că, la Vâlcea, au fost reînfiinţate 72 de funcţii de şef de post, în toate comunele, inclusiv în cele unde funcţionează secţia de poliţie rurală. Deocamdată acestea funcţionează cu interimar, însă la sfârşitul acestei luni, a anunţat şeful Inspectoratului de Poliţie Vâlcea, se va organiza concurs pentru ocuparea posturilor. Până acum s-au înscris candidaţi pentru majoritatea posturilor scoase la „mezat”, ei urmând a fi evaluaţi de o comisie condusă de inspectorul – şef. Viitorii şefi de post vor fi nevoiţi să treacă câteva probe de foc: testarea psihologică ce o vor da la Bucureşti, un interviu şi un examen scris a cărui tematică va fi din toată legislaţia în domeniu. „Începând cu 1 septembrie şi la nivelul judeţului Vâlcea s-a pus în aplicare proiectul de eficientizare a poliţiei în mediul rural, concept care a fost elaborat de către Poliţia Română şi care aduce o ajustare din punct de vedere al efectivelor şi al atribuţiunilor pe care poliţiştii le au în mediul rural. Acum, o parte din efectivele ce au fost alocate pentru activitatea de la Secţiile de Poliţie au fost redistribuite la posturile de poliţie. În concluzie, începând cu 1 septembrie ne-au fost alocate un număr de 72 de funcţii de şefi de post şi asta înseamnă că am revenit la sistemul din mediul rural cu şef de post şi ajutor de şef de post. Deocamdată, pe toate cele 72 de funcţii am împuternicit colegi de-ai noştri pentru a ţine locul şefului de post până ce vom organiza concursul. După estimarea noastră, până la sfârşitul acestei luni va avea loc concursul pentru ocuparea celor 72 de funcţii, acum aflându-ne în perioada înscrierilor” – susţine inspectorul – şef al IPJ Vâlcea, chestorul Muntean.

O problemă ce nu a fost gândită în profunzime când s-au reînfiinţat funcţiile de şefi de post este aceea că Secţiile Regionale de Poliţie nu vor fi desfiinţate, ci vor rămâne şi ele pe „poziţie”. În aceste condiţii, vom vedea două structuri suprapuse şi dublă comandă în fiecare localitate din judeţul Vâlcea. Chestorul Ioan – Lucian Muntean susţine însă că lucrurile nu vor sta chiar aşa, pentru că posturile rurale se vor subordona secţiile regionale. „La nivelul secţiilor de poliţie a rămas un nucleu de poliţişti care vor desfăşura activitatea de cercetare penală, o activitate complexă înregistrată pe raza a mai multor posturi de poliţie şi vor instrumenta dosarele penale care sunt îndreptate împotriva aleşilor locali şi a celor care comit fapte de natură penală şi economico-financiară sau cazuri mai deosebite. Atribuţiile celor două structuri sunt delimitate prin această concepţie. Nu este o dublă comandă pentru că postul de poliţie se subordonează secţiei de poliţie şi este coordonat de secţia de poliţie” – a mai spus şeful Poliţiei Vâlcea, chestorul Ioan – Lucian Muntean.

CLAUDIA STANCIU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...