Un nou centru de afaceri la Vâlcea

29 Aug 2012

INAUGURARE. A venit şi ziua de 29 august, cea care a coincis cu inaugurarea oficială a Complexului multifuncţional pentru sprijinirea afacerilor. A costat peste 7 milioane de lei, i-a luat 1 an să ajungă de pe hârtie pe pământ, iar activităţile pe care le va găzdui sunt cele legate de afaceri. Este de admirat că avem în oraş încă o locaţie la standarde înalte numai bună pentru adunări, expoziţii şi şedinţe.

Complexul multifuncţional pentru sprijinirea afacerilor a fost inaugurat miercuri, 29 august a.c., în prezenţa autorităţilor locale şi judeţene. Manifestarea s-a dorit şi s-a reuşit a fi una pentru oamenii de afaceri şi mai puţin pentru politicieni, la eveniment luând parte mai mulţi oameni de afaceri din Vâlcea. Evenimentele au demarat cu un ceremonial religios, oficiat de un sobor de preoţi în frunte cu PS Gherasim. Toată crema administraţiei publice locale a participat la evenimentele prilejuite de inaugurarea acestui obiectiv, situat în Râmnicu Vâlcea, str. Ştrandului, Nr.6, la ieşirea din oraş spre Drăgăşani. După scurtele discursuri protocolare, primarul Emilian Frâncu, vice-preşedinţii CJ Dumitru Persu şi Bogdan Pistol, prefectul Mircea Nadolu şi P.S. Gherasim au tăiat panglica şi au intrat, împreună cu Laurenţiu Niţu, directorul general al SC REMSERVICE SRL şi Mirela Niţu – manager proiect, cei care au făcut posibilă o asemenea investiţie, pentru a vizita sediul.

Investiţie de 7 milioane lei

Proiectul „Complex multifuncţional pentru sprijinirea afacerilor” a fost realizat prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritara  4 „Sprijinirea mediului de afaceri regional şi local”, Domeniul major de intervenţie 4.1: Dezvoltarea durabilă a structurilor de sprijinire a afacerilor de importanţă regională şi locală. Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea economico-socială locală prin atragerea investiţiilor şi crearea de locuri de muncă. Prin crearea acestui centru, se doreşte crearea unei structuri de sprijinire a afacerilor; asigurarea unui mediu adecvat dezvoltării firmelor găzduite în cadrul structurii de afaceri (utilităţi, facilităţi, spaţii corespunzătoare, dotări); valorificarea potenţialului material şi uman al zonei; crearea de noi locuri de muncă permanente în cadrul firmelor găzduite în structura de sprijinire a afacerilor – peste 36 de locuri de munca permanente nou create precum şi găzduirea cu preponderenţă în cadrul structurii de sprijinire a afacerilor. Contractul a fost semnat în data de 06 iunie 2011. Valoarea totală a proiectului a fost 7.908.942,06 lei, iar 3.667.425,50 lei a reprezentat finanţare dela UniuneaEuropeană.

  MAGDA POPESCU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...