Cupa tineretului liberal la pescuit sportiv – Ediţia a III-a

19 Aug 2012

Dorind să dovedească faptul că unitatea organizaţiei judeţene PNL se menţine indestructibilă, deputatul Cristian Buican, liderul acestei organizaţii, şi-a convocat „copiii” politici, provocându-i şi antrenându-i la o partidă - concurs de pescuit sportiv, duminică 19 august, pe malul bălţilor AJVPS, din punctul Gura Văii, lângă Dăeşti, bălţi riverane râului Olt. Bine mediatizată, acţiunea s-a bucurat de prezenţa a peste 50 de participanţi şi suporteri, care au avut parte de o zi călduroasă, relaxantă şi binefăcătoare, chiar dacă „recolta” de peşti s-a dovedit a fi nemulţumitoare, aproape opusul bilanţului ediţiei de anul trecut, care a avut loc la o fermă privată din comuna Dăeşti. Aşadar, Ediţia a III-a a Cupei TNL Vâlcea a luat sfârşit, câştigătorii probelor de concurs fiind: Cătălin Lisandru – locul I, Radu Cerneanu – locul II, iar premiul pentru cea mai mare captură a fost acordat tânărului Ovidiu Sanfiroiu, şalăul său având o greutate de 0,6 kg. Toţi competitorii, dar şi invitaţii lor, au fost răsplătiţi de organizatori cu o masă copioasă pregătită din peşte (cumpărat şi nu din cel prins), „maestrul bucătar” fiind primarul comunei Milcoiu – Dan Muşat. De menţionat că tinerii liberali nu s-au bucurat de prezenţa reprezentanţilor presei locale, regretând absenţa acestora, deşi au lansat invitaţii în acest sens, dar suntem siguri că majoritatea publicaţiilor judeţene vor mediatiza (după ureche) acţiunea, dovedindu-şi, astfel, deontologia profesională. La sfârşitul acţiunii sportive, preşedintele TNL Vâlcea – Victor Popescu ne-a declarat: „S-a consumat etapa a III-a a întrecerii sportive şi suntem mulţumiţi de masiva participare şi de prezenţa colegilor liberali din alte judeţe, mari amatori, şi ei, de pescuit. Chiar dacă nu s-au prins "capturi" remarcabile, participanţii au câştigat bună-dispoziţie, relaxare, prietenie şi apropiere sufletească”. În completare, deputatul Cristian Buican a declarat: “Cred că asta am şi urmărit, adică să se sudeze legăturile între tinerii liberali vâlceni, să devină o echipă de monolit şi să se poate cunoaşte mai bine între ei. Ne aşteaptă o luptă politică grea. Buna dispoziţie şi camaraderia a dominat acţiunea, dovedind că în cadrul organizaţiei noastre nu se manifestă încrâncenarea politică de prin alte părţi sau organizaţii şi, aşa cum a spus şi preşedintele suspendat Traian Băsescu, „există viaţă şi după referendum”.

• Romeo POPESCU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...