Pompierii au stins 178 de incendii în judeţul Vâlcea

25 Iul 2012

PROMTITUDINE. „Din nefericire, ca urmare a incendiilor au rezultat 4 victime ce au suferit arsuri şi/sau intoxicate cu fum şi/sau gaze toxice. Intervenţiile pentru stingerea incendiilor au dus la salvarea bunurilor materiale în valoarea de aproximativ 24.000.000 lei” - se arată într-un comunicat de presă al ISU Vâlcea.

Un ultim raport al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „General Magheru” Vâlcea, realizat în primul semestru al acestui an, scoate în evidenţă că pompierii vâlceni au fost puţi la grea încercare în aceste câteva luni de zile. Astfel, pe raza judeţului Vâlcea, în prima parte a anului 2012, s-au produs nu mai puţin de 178 de incendii, cu 61 mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Din totalul incendiilor, 84% s-au produs la locuinţe, anexe gospodăreşti, 1% în agricultură, 2% în industrie, 1% la energie electrica, gaze, 2% în comerţ, 1% la hoteluri şi alimentaţie publică, 2% în transporturi şi depozitare, 3% administraţie publică, 1% în sănătate, iar 5% în alte domenii de activitate. Trebuie menţionat că cele mai des întâlnite cauze ale incendiilor au fost: focul deschis (31%), coş de fum, cenuşă, jar, scântei de la mijloace de încălzit (23%), mijloace de încălzire defecte, improvizate, nesupravegheate (16%), acţiune intenţionată (13%) şi fumatul (8%). „Din nefericire, ca urmare a incendiilor au rezultat 4 victime ce au suferit arsuri şi/sau intoxicate cu fum şi/sau gaze toxice. Intervenţiile pentru stingerea incendiilor au dus la salvarea bunurilor materiale în valoarea de aproximativ 24.000.000 lei. Din păcate, incendiile au dus la producerea pagubelor materiale de peste 3.800.000 lei Din totalul de 141 de incendii la locuinţe-gospodării 77% au avut loc în mediul rural şi 23% în mediul urban. Ca urmare a nerespectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor, în primul semestru al anului 2012 s-au produs 314 (112 în anul 2011) incendii vegetaţie uscată” – se arată într-un comunicat de presă al ISU Vâlcea.

CLAUDIA STANCIU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...