Ion Toma, ex-primarul din Laloşu, a fost trimis în judecată

20 Iun 2012

CORUPŢIE. Social – democratul Ion Toma, ex-primarul comunei Laloşu, este acuzat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea de distrugere de înscrisuri, luare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu contra intereselor publice cu obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial, el fiind trimis în judecată zilele trecute.

Potrivit anchetatorilor, Ion Toma, cât timp a ocupat funcţia de primar al localităţii Laloşu, a comis mai multe infracţiuni, el întocmind în fals documente ale unei proceduri de achiziţie publică pentru plata sumei de 60.000 lei, pentru o lucrare de demolare a Şcolii cu clasele I-IV din comuna Laloşu. Mai mult decât atât, edilul este acuzat că l-a determinat pe un angajat al Primăriei Laloşu să modifice mai multe rubrici din „Registrul intrare – ieşire a corespondenţei” pentru a înregistra documentele întocmite fals de care vorbeam anterior. Pe lângă acestea, Ion Toma mai este acuzat că a instigat un alt angajat al primăriei pe care o conducea să întocmească în fals oferte de participare la achiziţie publică şi să le utilizeze în scopul încasării sumei de bani, precum şi întocmirea facturii fiscale prin care s-a cerut achitarea sumei de bani. Ex-primarul din Laloşu a dispus efectuarea plăţii sumei de 60.000 lei către societatea comercială I.I. SRL, deşi în realitate lucrările de demolare nu au fost realizate de către această societate, ci de angajaţii primăriei care nu au fost remuneraţi. "Din probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, s-a reţinut faptul că, în perioada 2005 - 2010 inculpatul Toma Ion în calitate de primar al comunei Laloşu, judeţul Vâlcea, a pretins şi primit de la mai multe persoane sume de bani, respectiv  suma de 4.493 lei, fie  în scopul exonerării acestora de la plata contravalorii unor amenzi contravenţionale aplicate de organele de poliţie,  prin neînregistrarea, nepunerea în executare şi ruperea  proceselor - verbale de contravenţie înaintate de organele de poliţie la primărie pentru luare în debit şi executare, fie în scopul intervenţiei la funcţionarii Administraţiei Publice Bălceşti, pentru exonerarea unei persoane de la plata unei amenzi administrative aplicate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bălceşti, cauzând în acest sens Primăriei Laloşu un prejudiciu în cuantum de 4.838 lei. În aceeaşi perioadă şi în aceeaşi calitate, inculpatul folosindu-se de o pastă corectoare a acoperit menţiunile efectuate în registrul de corespondenţă, aflat la sediul Primăriei Laloşu, referitoare la două procese verbale de contravenţie înregistrate pe numele a două persoane. În vederea recuperării prejudiciului, în cauză s-a dispus instituirea măsurilor asiguratorii asupra sumei de 10.000 lei, aparţinând inculpatului" – se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea. Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Vâlcea.

 CLAUDIA STANCIU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...