Mită electorală la Vlădeşti

06 Iun 2012

Un candidat la Consiliul Local din comuna Vlădeşti şi directorul Asociaţiei Copiii Speranţei din Vlădeşti, Valentin Mamotă, au fost acuzaţi la începutul acestei săptămâni că au dat mită electorală. De fapt, incidentul raportat la Poliţia Vâlcea a avut loc în data de 1 iunie a.c., de Ziua Copilului, când cei doi menţionaţi mai sus au împărţit pungi cu dulciuri şi plicuri cu bani elevilor din Vlădeşti. În apărarea lor, candidatul la Consiliul Local şi directorul Valentin Mamotă au declarat că pungile şi banii au fost daţi elevilor ce au participat la gala «Zece pentru performanţă», premiile, date de sponsori, fiind acordate pe secţiuni precum ştiinţele exacte, literatură, pentru antreprenoriat, premii care au fost acordate de sponsori. Cu toate acestea, cei doi s-au ales cu dosar penal pentru „mită electorală”, poliţiştii şi procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Vâlcea continuând cercetările. „S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de promisiune, oferire sau dare de bani, bunuri ori alte foloase în timpul campaniei electorale, conform art. 109, alin. 1 din legea 67/2004 republicată. Cercetările sunt continuate de către poliţişti sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea. Vă mai pot spune că acesta este primul dosar de «mită electorală», căruia i s-a dat număr unic, din judeţul Vâlcea” - a spus Alina Teodorescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.

Din câte se pare, fratele directorului asociaţiei non-guvernamentale care a acordat premiile candidează pentru postul de primar al localităţii Vlădeşti.

CLAUDIA STANCIU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...