Ploile au făcut prăpăd la Muereasca

30 Mai 2012

CALAMITĂŢI. Pentru că exista posibilitatea ca toată localitatea să rămână izolată, primarul localităţii, Ion Ungureanu, a dispus să se intervină pentru menţinerea sub control a variantei de drum. „Am creat astfel, în mai puţin de trei ore, un pod de traversare a pârâului pe varianta ocolitoare, reuşindu-se astfel să se prevină izolarea comunei Muereasca de drumul naţional care traversează Valea Oltului” – ne-a declarat primarul localităţii Muereasca, Ion Ungureanu.

Judeţul Vâlcea o ia încet, dar sigur la vale. După ploile abundente din această primăvară, alunecările de teren s-au reactivat în majoritatea localităţilor judeţului, accentuându-se şi extinzându-se, afectând drumuri de acces, podeţe şi gospodării. Cea mai gravă alunecare de teren, ce a pus pe jar autorităţile vâlcene la începutul acestei săptămâni, a avut loc la Muereasca, acolo unde pârâul Muereasca s-a transformat într-un adevărat fluviu, ce a ras totul în calea sa. Apele învolburate au antrenat stânci şi mari cantităţi de material lemnos, mai ales buşteni, care au lovit cu putere în cele două maluri, afectând grav varianta de drum pentru ocolirea podului de la intrarea în comună supus unor lucrări de consolidare. Tuburile care asigurau scurgerea apelor pe sub varianta de drum ocolitor au fost dislocate şi purtate la vale de torenţi. Imediat la faţa locului s-a dus primarul localităţii, Ion Ungureanu, care a dispus să se intervină pentru menţinerea sub control a variantei de drum. În acest scop, au fost închiriate două macarale de mare capacitate, una fiind deplasată la Secţia de Drumuri Judeţene Tătărani, iar cealaltă în zona calamitată de la Muereasca. „Din secţia Tătărani au fost încărcate două casete din beton armat şi apoi transportate în zona de unde fuseseră aluvionate tuburile pentru dirijarea apelor. Am creat astfel, în mai puţin de trei ore, un pod de traversare a pârâului pe varianta ocolitoare, reuşindu-se astfel să se prevină izolarea comunei Muereasca de drumul naţional care traversează Valea Oltului” – ne-a declarat primarul localităţii Muereasca, Ion Ungureanu.

CLAUDIA STANCIU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...