Florin Smeureanu şi Adina Dobrete vor face echipă la Inspectoratul Şcolar

09 Mai 2012

Se anunţă schimbări în fruntea Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, actuala şefă a învăţământului Gabriela Ene urmând a fi schimbată din funcţie după alegerile locale din luna iunie a acestui an. Din câte se pare, liderii USL Vâlcea au şi ajuns la un consens asupra viitorului inspector general şcolar, acesta urmând a fi liberalul Florin Smeureanu, actual director al Grupului Şcolar „Oltchim” din Rm. Vâlcea. În acest caz, funcţia de inspector şcolar adjunct îi va reveni pesedistei Adina Dobrete. La ultima sa conferinţă de presă, actuala şefă a ISJ Vâlcea, Gabriela Ene, a declarat că a primit oferte de la câteva partide politice pentru a trece în barca lor, promiţându-i-se că astfel îşi va păstra postul, însă ea a preferat să rămână în continuare la PDL. „Mi-aş dori ca tot ce am început anul acesta să continue, pentru că multe lucruri sunt absolut necesare, printre acestea fiind clasa pregătitoare, bacalaureatul şi altele. Sper ca cei care vin după noi să păstreze nota de bun simţ pe care noi am imprimat-o. Sper să schimbe oamenii acolo unde nu fac faţă şi nu să se schimbe pe linie de carnet. Am fost căutată, nu contează de ce partid, dar eu am spus clar că rămân în PDL, chiar dacă barca respectivă se scufundă. Am fost întrebată dacă m-ar tenta să merg în alt partid, dar am refuzat” – a declarat Gabriela Ene. CLAUDIA STANCIU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...