Preşedintele Tribunalului Vâlcea vrea la CSM

25 Apr 2012

CONCURS. Pentru mandatul de membru CSM ca reprezentant al judecătorilor de tribunale, unde s-a înscris şi magistratul vâlcean, se vor bate nouă candidaţi de pe raza curţilor de apel din ţară şi Bucureşti.

De curând, preşedintele Tribunalului Vâlcea, Petre Dinescu, şi-a anunţat intenţia de a deveni membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), el înscriindu-se oficial în luptă. Dacă până acum lista candidaţilor a fost ţinută secretă, acum ea a devenit oficială, odată cu finalizarea mandatelor procurorului Graţiana Isac de la DIICOT - PICCJ şi judecătorului Ana Lăbuş de la Tribunalul Iaşi. Aşadar, au fost scoase la concurs două locuri de membru plin în Consiliul Superior al Magistraturii. Pentru mandatul de membru CSM ca reprezentant din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-au înscris trei procurori: Gheorghe Muşcalu – procuror şef la Serviciul pentru Prevenirea şi Combaterea terorismului şi Infracţiunilor ce ţin de siguranţa naţională, Ramona Bulcu – procuror şef Birou de comunicare şi relaţii mass-media şi Carmen Galca – adjunct al procurorului şef al DNA. Pentru mandatul de membru CSM ca reprezentant al judecătorilor de tribunale, unde s-a înscris şi magistratul vâlcean, se vor bate nouă candidaţi de pe raza următoarelor curţi de apel din ţară şi Bucureşti: Monalisa Neagoe – Curtea de Apel Bucureşti, Mădălina Afrasinei – Curtea de Apel Bucureşti,  Anca Janina Niţă – Curtea de Apel Constanţa, Florin Encescu – Curtea de Apel Craiova,  Denis Gabriela Ghervase – Curtea de Apel Craiova, Norel Popescu – Curtea de Apel Craiova, Andrei Florin Alexandru – Curtea de Apel Iaşi, Petre Dinescu – Curtea de Apel Piteşti (preşedinte al Tribunalului Vâlcea) şi Natalia Floarea Roman – Curtea de Apel Târgu Mureş.

CLAUDIA STANCIU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...