Roua Cerului, plantă carnivoră rară, creşte în mlaştina Mosoroasa din Olăneşti

01 Mar 2012

• mlaştina va fi inclusă, în curând, în mapa de prezentare a staţiunii Olăneşti

INEDIT. În Rezervaţia naturală “Mlaştina Mosoroasa”, creşte planta carnivoră – “Drosera”, cunoscută sub numele de “Roua Cerului”. Mlaştina Mosoroasa va intra în anul 2012 în mapele de prezentare turistică realizate de autorităţile locale din staţiunea Băile Olăneşti.

Roua cerului este una din puţinele plante carnivore întâlnite în ţara noastră. Creşte în locuri mlăştinoase, pe zăcăminte de turbă. Îi place apa şi penumbra. E o plantă rară, întâlnită în nordul Europei, mai rar în centrul şi sudul ei, în America de Nord, în Siberia, Corea, Japonia şi Noua Guinee. În România este prezentă în câteva rezervaţii naturale şi este ocrotită de lege.

„Avem specialişti cu care încercăm, fără a exagera, să scoatem şi să punem în evidenţă tot ce are mai spectaculos zona. Mlaştina Mosoroasa este unul din aspectele mai puţin cunoscute la nivel naţional. Acest fenomen extrem de rar în România este unic prin ceea ce poate fi întâlnit într-un areal relativ restrâns. Mă refer la “Roua cerului” – o plantă carnivoră pe care turiştii au şansa de a o putea vedea în propriul habitat. Deşi este rezervaţie naturală declarată, Mlaştina Mosoroasa trebuie altfel gândită, pentru că accesul în zonă este unul anevoios şi extrem de periculos, dacă nu eşti însoţit”, a precizat  primarul Gheorghe Ciucă.

Mlaştina Mosoroasa se află la aproximativ patru – cinci kilometri distanţă de centrul staţiunii Băile Olăneşti, la o altitudine de 700 de metri, la capătul unui cătun de 20 de case, izolat, la graniţa cu comuna Vlădeşti. “De fapt, este un lac aproape circular, de aproximativ 200 de m.p., aflat într-o cavitate, în mijlocul pădurii de fag. Este înconjurat de sălcii, iar volumul apei variază. În primăvară este la capacitate, iar în august se poate întâmpla să nu existe apă deloc. În mijlocul acestui lac există o insulă, unde se ajunge foarte greu, riscul de a te scufunda în mlaştină fiind destul de mare. Pe această insulă se găseşte muşchi de turbă şi o plantă foarte rară în România – “Drosera” sau “Roua cerului”, a declarat, prof. dr. biolog Gheorghe Ploaie. „Rădăcinile Droserei sunt destul de slab dezvoltate. Frunzele sunt dispuse sub forma unei rozete bazale. O insectă care se aşază pe o frunză a acestei plante se lipeşte de sucul lipicios al perilor măciucaţi. Făcând mişcări de eliberare, ea se lipeşte de mai mulţi peri. Perii se încolăcesc în jurul insectei şi secretă un suc lipicios, abundent, care sufocă insecta. Ea este apoi digerată de anumite enzime proteolitice timp de câteva zile, din insectă rămânând doar scheletul chitinos”, a mai explicat prof. Ploaie.

Mai poate fi interesant de ştiut că planta consumă aproximativ 50 de insecte pe an, iar pe deasupra are şi diverse calităţi curative, cum ar fi efectul spasmolitic al plombaginei asupra bronhiilor, calmarea spasmelor tusei convulsive, cel de antispastic intestinal, de antibiotic sau de cicatrizant. Numai că, deşi rară, Roua Cerului, alături de alte plante specifice habitatului din turbării, mai creşte în România şi prin alte locuri, ca de pildă, în rezervaţia floristică Tinovul Mohos, în apropiere de Lacul Sfânta Ana din judeţul Harghita. Faptul că aici, ea este una dintre principalele atracţii turistice în perioada în care înfloreşte (lunile iunie-iulie) şi atrage peste zece mii de turişti anual, este promiţător. Poate acesta este unul dintre motivele pentru care „stafful” decident din Băile Olăneşti a hotărât să introducă „Mlaştina Mosoroasa” în prezentarea ofertei sale turistice.

VLAD SOARE

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...