Fostul lider al PC, Mihai Persu, a fost „călcat” de hoţi

23 Feb 2012

FURTURI. Mihai Persu, fostul preşedinte al conservatorilor din municipiu, a fost, la finele anului trecut, victima unui furt. Hoţul, Vasile Sperache, cunoscut oamenilor legii pentru comiterea mai multor tâlhării, a pătruns în curtea casei sale, sustrăgând din foişor o bicicletă marca „Ghost”, pe care politicianul o achiziţionase, undeva la jumătatea anului 2011, cu suma de 1.699 lei.

Din probatoriul întocmit de anchetatori, s-a stabilit că după ce şi-a însuşit bicicleta, Vasile Sperache a început demersurile pentru a vinde bunul sustras, dar, din nefericire pentru el, planurile i-au fost dejucate de un agent de poliţie din cadrul Biroului Poliţiei Transporturi Feroviare Vâlcea, care ştia că omul are preocupări mai puţin ortodoxe. Speriat, bărbatul a fugit de poliţist, abandonând bicicleta în dreptul Centrului Medical Rapitest. Sperache şi-a recunoscut fapta povestind şi metodele folosite pentru a fura bunul.

Potrivit procurorilor, Vasile Sperache are mai multe furturi la activ. Tot la finalul anului trecut, hoţul a furat de la super-marketul INTEREX, din municipiu, mai multe pachete de cafea, ascunzându-le sub haine, numai că a fost observat de paznicii magazinului, iar bunurile au fost recuperate.

La începutul acestui an, acelaşi Sperache a furat din curtea unei familii din comuna Bujoreni, un curcan, dar, din nefericire, a fost prins din nou asupra faptului, fiind nevoit să dea drumul păsării furate. Sperând că va reuşi să se aleagă cu ceva, Sperache a pătruns într-un birou al Direcţiei de Evidenţă Patrimoniu, Cadastru şi Servicii Publice din cadrul Primăriei Râmnicu Vâlcea, situat la mansarda Casei Căsătoriilor, de unde a sustras un monitor LCD, marca Benq, o tastatură şi cablurile de alimentare aferente, în valoare de 680 lei. Pândit din nou, din umbră, de neşansă el a fost surprins de un inspector din cadrul primăriei, care a anunţat poliţia, bunurile fiind recuperate.

Din fişa de cazier judiciar, rezultă că Vasile Sperache se află în stare de recidivă postcondamnatorie în raport cu pedeapsa de 5 ani şi 6 luni pe care a primit-o pentru fapte similare.

OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...