Prefectul Ungureanu a transformat pompierii în salvamontişti de ocazie

23 Feb 2012

INCONŞTIENŢĂ. Autorităţile statului nu dau doi bani pe vieţile românilor. Turiştii care tranzitează zona montană a judeţului Vâlcea sunt pe cont propriu în situaţiile de urgenţă. Prefectul Petre Ungureanu a scos din uz Serviciul Judeţean de Salvamont doar pentru că este subordonat Consiliului Judeţean şi salvamontiştii poartă echipament roşu. De trei luni de zile, Serviciul Judeţean de Salvamont nu a mai primit nici un apel pe 112 pentru că prefectul a interzis Serviciului Secret de Telecomunicaţii şi SMURD să le mai direcţioneze apelurile. Mai mult chiar, la ultimele acţiuni de salvare, şi nu numai, prefectul a cerut ajutorul Serviciului Salvamont Sibiu, prin intermediul prefectului de Sibiu. Acţiunea de  pe Valea Oltului, de provocare controlată a avalanşei, ar fi avut un final fericit dacă prefectul ar fi apelat la ajutorul salvamontiştilor vâlceni, singurii cunoscători ai traseelor şi stâncilor din zonă. Din cauza orgoliului prefectului acţiunea a fost un fiasco total. ISU a cheltuit câteva milioane de lei degeaba, riscând viaţa angajaţilor, doar dintr-o toană a lui Petre Ungureanu. Salvamontiştii vâlceni nu mai au acces la acţiunile de salvare desfăşurate pe raza judeţului. În ultimele trei luni de zile, acestea  s-au făcut cu implicarea Jandarmeriei şi a Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, implicit şi a SMURD-ului, chiar dacă pompierii şi paramedicii SMURD nu au pregătirea necesară pentru aceste acţiuni, acest fapt ducând la situaţii tragico-comice în care pompierii au fost salvaţi la rândul lor de salvamontiştii renegaţi de prefect. Fapt recunoscut şi de Adrian Mesescu, şeful ISU Vâlcea. Cu puţin timp în urmă, STS a direcţionat către ISU, la cererea prefectului Petre Ungureanu, un caz ce ţinea de Serviciul de Salvamont. Pe 13 ianuarie, o familie din Budeşti a rămas blocată pe munte în zona Brezoi, dar STS a direcţionat apelul către SMURD. Pompierii au intervenit, dar au rămas şi ei blocaţi, drept urmare conducerea ISU a fost obligată să apeleze tot la ajutorul salvamontiştilor vâlceni. Un alt caz, din aceeaşi zonă, a avut ca protagonist un turist din Sibiu, care şi-a fracturat piciorul. Neşansa a făcut să şi-l rupă în plină criză de orgoliu a prefectului. ISU a preluat din nou cazul, iar turistul a fost dus pe sanie, prin toate hârtoapele muntelui, până în zona în care ambulanţa SMURD avea acces. Şi exemplele ar putea continua. Un lucru este cert, vieţile turiştilor sunt puse în pericol inutil atât din vina prefectului, cât şi a şefilor celor trei instituţii în cauză care nu au curajul să-i spună în faţă că-şi depăşeşte atribuţiile. Cineva trebuie să pună stop abuzului. Oficial, prefectul Petre Ungureanu nu-şi recunoaşte vina, deşi decizia îi aparţine în totalitate prin calitatea de preşedinte al Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă. STS, ISU şi Jandarmeria răspund doar la ordinele prefectului care deţine şi calitatea de preşedinte al respectivului comitet. Prefectul spunea zilele trecute că nu permite niciunui primar să se joace cu vieţile oamenilor, drept urmare îi va amenda de câte ori va fi nevoie pentru neorganizarea serviciului de permanenţă. Acelaşi prefect  nu are nici curajul, nici decenţa să-şi asume proasta organizare a acţiunilor de salvare, acest abuz fiind generat de ura faţă de preşedintele CJ, social-democratul Ion Cîlea. ,,Nu ştiu despre ce vorbiţi. Nu am nicio legătură cu Salvamontul, dacă vă uitaţi pe site-ul instituţiei  veţi vedea că am dreptate. Nu-mi asum niciun deces, pentru că nu ştiu despre ce vorbiţi. Nu am apelat niciodată la Salvamont Sibiu”, a declarat prefectul. Prefectul nu are într-adevăr nicio legătură cu Salvamontul, deoarece serviciul este subordonat Consiliului Judeţean, acesta fiind şi motivul real al conflictului. Ungureanu nu suportă Salvamontul pentru că nu-l are în subordine, şi din această cauză se răzbună pe terţi, pe turiştii sau localnicii  aflaţi în situaţii dificile pe vârful muntelui. Reprezentantul Guvernului în teritoriu vrea Salvamontul  la  prefectură şi pentru asta e dispus să sacrifice vieţile câtorva muritori de rând. Atât Jandarmeria, cât şi ISU au recunoscut că în ultima perioadă s-au înmulţit apelurile pentru situaţiile de urgenţă. Reprezentanţii celor două instituţii au declarat că nu ştiu nimic despre discriminarea Salvamontului, deoarece apelurile sunt preluate de la STS, prin 112. ,,Nu ştiu nimic despre acest război. Noi preluăm apelurile prin 112, de la STS. Este adevărat că am avut câteva cazuri care ţineau de Salvamont, dar noi am mai colaborat cu dânşii. Am avut ce-i drept şi un incident în care oamenii noştri au rămas blocaţi pe munte într-o acţiune de salvare. S-au panicat şi am fost obligaţi să apelăm la ajutorul Salvamont-ului. Nu am sunat niciodată la Sibiu, pentru că nu aveam motive ”, a precizat Adrian Mesescu, şeful ISU Vâlcea. Misterul telefoanelor a fost dezvăluit de şeful Salvamont Sibiu. Sibianul Adrian David a declarat că intervenţiile au fost făcute prin prefectul de Sibiu, în cazul acţiunii de pe Valea Oltului, prefectul cerându-i informaţii despre grosimea stratului de zăpadă de pe versanţii din zona Sibiului. Ungureanu a aruncat ISU orbeşte în acţiunea de pe Valea Oltului, iar rezultatul s-a văzut. În mod normal, costurile ar trebui suportate de cel care a ordonat acţiunea, adică prefectul Petre Ungureanu. DANA NEDESCU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...