În 2011, procurorii au întocmit 10 dosare de corupţie

09 Feb 2012

BILANŢ. Zilele trecute, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, s-a desfăşurat o conferinţă de presă, susţinută de procurorul-şef, Carmen Vameşu, care a furnizat presei informaţii legate de activitatea unităţilor de parchet din judeţul  nostru în 2011. Trebuie menţionat că în anul care a trecut, au fost întocmite 10 rechizitorii privind infracţiuni de corupţie, fiind trimişi în judecată 13 inculpaţi, opt aflându-se în stare de arest preventiv. Dintre aceştia, doi inculpaţi au avut calitatea de lucrător de poliţie, în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, iar celălalt de primar.

În anul 2011 procurorii din cadrul unităţilor de parchet din judeţul Vâlcea au avut de soluţionat un număr total de 56.512 dosare penale, plângeri, lucrări generale şi participări în şedinţele de judecată, din care: 31.138 dosare penale, 3.154 plângeri şi 11.589 lucrări generale faţă de anul 2010 când au fost de soluţionat 57.657 dosare, plângeri şi alte  lucrări, 3.294 plângeri şi 12.808 lucrări  generale, înregistrându-se în anul 2011 o scădere ușoară de 1,98 %. În ceea ce priveşte numărul dosarelor de soluţionat, s-a constatat o creştere de 1%, iar în ceea ce priveşte activitatea judiciară, în anul 2011, numărul de participări  ale procurorilor din cadrul unităţilor de parchet din judeţul Vâlcea în şedinţele de judecată a fost în anul 2011 de 10.631 faţă de 10.773 în anul 2010, înregistrându-se o scădere de 1,32%. Mai mult, în anul care a trecut, au fost soluţionate 35.769 dosare penale, plângeri, lucrări generale şi participări în şedinţele de judecată, faţă de 38.351 în anul 2010. Din acestea, au fost soluţionate 11.195 dosare penale faţă de anul  2010 când au fost soluţionate 12.344 dosare, în scădere uşoară cu  9 %, 2.354 plângeri şi  11.589 lucrări generale faţă de anul 2010 când au fost soluţionate 2.426 plângeri şi 12.808 lucrări generale, în scădere cu 2,97 % şi respectiv 9,52 %.

„În cursul anului 2011 au fost trimişi în judecată un număr total de 613 inculpaţi, faţă de perioada de referinţă când au fost trimişi în judecată un număr total  547 de inculpaţi, înregistrându-se o creştere de 12 %. Din numărul total al inculpaţilor au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv, în anul 2011, 98 de inculpaţi faţă de 64 în anul 2010, în creştere cu 53 %. La urmărire penală proprie numărul inculpaţilor trimişi în judecată în stare de arest preventiv este de 17 faţă de 14 în perioada de referinţă, în creştere cu 21 %. Şi la supravegherea cercetărilor penale s-a înregistrat o creştere a numărului de inculpaţi arestaţi preventiv de 62 % de la 50  în anul 2010, la 81 în anul 2011. În cursul anului 2011 s-au adoptat soluţii de netrimitere în judecată 3.672 învinuiţi faţă de 4.287 în anul 2010, înregistrându-se o scădere de 14 %. La finele anului 2011  se aflau pe rol un număr de 17.304 cauze, din care 8.298 cu autori cunoscuţi, în creştere cu 13,2 % faţă de anul 2010, când se înregistrau 15.288. Din acestea 1.578 dosare sunt mai vechi de un an de la prima sesizare şi 473 dosare sunt mai vechi de 6 luni de la începerea urmăririi penale. Au fost soluţionate peste un an de la sesizare 893 cauze, în scădere cu 13 % faţă  de perioada de referinţă când a fost soluţionat un număr de 1.031 astfel de cauze”, ne-a informat Carmen Vameşu.

Acţiuni de combatere a evaziunii fiscale şi a contrabandei

Procurorul-şef, Carmen Vameşu, susţine că în 2011 o atenţie deosebită a fost acordată dosarelor privind fapte de corupţie. Anul care a trecut, au fost de soluţionat 84 de cauze, faţă de 69 cauze în anul 2010, în creştere cu 21,73 %. Din acestea, în anul 2011 au fost soluţionate 35 de cauze. „Au fost întocmite 10 rechizitorii privind infracţiuni de corupţie, faţă de 5 rechizitorii întocmite în anul 2010, constatându-se o dublare a numărului acestora.  Au fost trimişi în judecată 13 inculpaţi din care 8 în stare de arest preventiv. Din aceştia, 2 inculpaţi au avut calitatea de lucrător de poliţie, în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, iar unul are calitatea de primar.  În aceste cauze, procurorii au instituit măsuri asigurătorii în vederea asigurării confiscării speciale sau a reparării prejudiciilor, în cuantum total de 44.628 lei. În ceea ce priveşte stadiul soluţionării cauzelor în care au fost întocmite rechizitorii privind infracţiuni de corupţie, este de remarcat că în 5 dosare inculpaţii au fost condamnaţi definitiv de către instanţele de judecată, la pedepse cu închisoare, cuprinse între 9 luni închisoare şi 2 ani şi 6 luni, restul dosarelor aflându-se pe rolul instanţelor de judecată”, a spus procurorul.

Un alt obiectiv prioritar, susţine Carmen Vameşu, a fost combaterea eficientă a infracţiunilor de evaziune fiscală şi contrabandă, la nivelul judeţului Vâlcea, constituindu-se un grup format din reprezentanţii principalelor instituţii responsabile în acest domeniu, în scopul analizării informaţiilor existente pentru identificarea activităţilor economice cu risc infracţional ridicat, care să constituie priorităţi în activitatea de urmărire penală. „Astfel, la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea a fost întocmit planul de acţiune pentru combaterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi contrabandă şi au fost desemnaţi, la fiecare unitate de parchet din judeţul Vâlcea, procurori care să instrumenteze aceste cauze.  În perioada analizată, unităţile de parchet din judeţul Vâlcea au avut de soluţionat 763 dosare, având ca obiect infracţiuni de evaziune fiscală şi contrabandă, din care au fost soluţionate 170 cauze. În anul 2011 au fost întocmite 7 rechizitorii, având ca obiect infracţiuni de evaziune fiscală, din care 6 cauze au fost soluţionate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm.Vâlcea la supravegherea cercetărilor, iar o cauză aparţine Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, fiind soluţionată la urmărire penală proprie de către procuror.  Prejudiciile aduse bugetului de stat în aceste cauze sunt în valoare de peste 160.000 euro şi 2 milioane lei, fiind instituite şi măsuri asigurătorii în vederea recuperării acestora”, a mai precizat ea.

OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...