Elevii vâlceni au făcut 250.000 de absenţe într-o singură lună

01 Dec 2011

ÎNGRIJORĂTOR. Şefa învăţământului vâlcean susţine că cele mai mari probleme sunt în mediul rural. Acolo, rromi nu-şi mai pot permite să-şi trimită copiii la şcoală, ei neavând nici bani pentru transport, nici posibilităţi de a le cumpăra haine sau rechizite. De aceea, Gabriela Ene va lansa o campanie de strângere de fonduri pentru ajutorarea elevilor rromi, prin înfiinţarea unor centre de voluntariat care au ca scop sensibilizarea populaţiei.

La începutul anului şcolar, şefa învăţământului vâlcean, Gabriela Ene, anunţa că se vor lua măsuri drastice cu elevii ce acumulează foarte multe absenţe motivate, ţinând cont că în anul şcolar 2010-2011 tinerii noştri au adunat nu mai puţin de 1 milion de absenţe. Zis şi făcut! S-a început organizarea unor razii de amploare în barurile şi cafenele din oraş, s-au suspendat alocaţiile, iar inspectorii zonali au mers zilnic în special în licee pentru a încerca să ţină situaţia sub control, dar eforturile lor au fost în zadar. Asta pentru că, cu toate acţiunile şi măsurile luate, numai în luna octombrie elevii vâlceni au adunat 250.000 de absenţe. Gabriela Ene susţine că foarte multe absenţe au adunat elevii rromi care sunt ţinuţi acasă pentru că părinţii nu au bani nici pentru transport şi nici pentru haine şi rechizite şcolare. „Numărul de absenţe nu a scăzut cu toate penalizările ce se fac la nivelul alocaţiilor, burselor şi transportului. Sunt probleme care s-au ivit datorită imposibilităţii de transport al multor elevi. Abia acum s-a făcut decontul pentru transport şi sunt elevi ce provin din familii cu posibilităţi materiale reduse, iar în perioada cât nu s-a făcut decont ei nu au avut cu ce să se ducă la şcoală. În rural problema nu este neapărat a lipsei de la şcoală pentru că elevii se duc în bar sau la discotecă. Acolo problemele sunt legate de partea socială. Dacă părintele nu dispune de bani ca să-i asigure transportul, îl ţine acasă şi-l trimite cu animalele la păscut. Microbuze şcolare nu avem peste tot, mai ales pentru elevii de liceu din zona Bălceşti de exemplu, iar liceeni trebuie să apeleze la transportul în comun” – a declarat Gabriela Ene, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea. Cele mai mari probleme se regăsesc în cătunele de rromi din Brezoi – Valea lui Stan, Băbeni şi Drăgăşani. De aceea, şefa învăţământului vâlcean a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru ajutorarea elevilor rromi care vor să meargă la şcoală, dar nu au posibilităţi. Mai mult, Gabriela Ene îşi doreşte ca în fiecare oraş din judeţ să înfiinţeze centre de voluntariat care vor funcţiona în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea. Primul centru de acest gen va fi înfiinţat la Rm. Vâlcea şi are ca scop sensibilizarea populaţiei. CLAUDIA STANCIU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...