SILUIREA LIMBII. Nu mai este niciun secret că Ion Stoica, şeful poliţiei vâlcene, este supărat nevoie mare pe redactorii de la VOCEA VÂLCII, pentru că, în mai multe rânduri, aceştia au scos la iveală informaţii ce şifonau, într-o oarecare măsură, imaginea sa publică. Desigur, nu ne-am dorit niciodată să-l punem într-o postură ingrată şi nici să-l certăm public prea tare. Ne-am făcut doar datoria. Dacă au deranjat cuvintele, ne cerem scuze. Însă, cu părere de rău, nu putem tolera, şi nu am făcut niciodată acest lucru, siluirea limbii române.
Prezent la conferinţa de presă a prefectului Petre Ungureanu, chestorul Ion Stoica a prezentat câteva date din analiza Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) pentru primele nouă luni ale anului în curs, nefurnizându-ne, totuşi, din nou din ceea ce nu aflasem din comunicatele instituţiei. El a pus accentul, în principal, pe reorganizarea activităţii poliţiei, din nou, lucruri pe care nu le ştiam, dar şi pe marginea altor aspecte legate de scăderea infracţionalităţii. „În baza analizei care s-a făcut la nivelul conducerii politiei şi după întâlnirea pe care a organizat-o prefectul Ungureanu cu toţi primarii din mediul rural, s-a ajuns la concluzia că putem înfiinţa, la nivelul judeţului, 11 secţii de poliţie. Cinci dintre ele urmează să rămână independente, acest lucru însemnând că vor avea şef de post şi ajutor de şef de post. Secţiile vor fi sub directa coordonare a poliţiilor municipale şi orăşeneşti. Al şaselea post independent s-a înfiinţat la propunerea noastră, Poliţia Staţiune Voineasa, urmând ca funcţia de şef să fie ocupată, prin concurs, în perioada următoare. Am avut ca termen de operaţionalizare a acestor secţii data de 30 septembrie. Am operaţionalizat cinci până la 1 septembrie, iar la 15 septembrie şi pe celelalte şase. Am întâmpinat destul de multe greutăţi, dar am primit sprijin din partea primarilor localităţilor. În momentul de faţă, funcţionam cu toate cele 11 secţii la capacitate maximă, iar, în viitor, se vor organiza concursurile pentru ocuparea funcţiilor de şefi de secţii”, a menţionat chestorul Ion Stoica. Menţionăm de declaraţia de mai sus, a fost bine cosmetizată pentru a i se da o formă literară. Spunem acest lucru, pentru că, aşa cum veţi vedea în rândurile de mai jos, Stoica nu se poate lăuda cu o bună posesie a limbii române. Din păcate.
Declaraţia Şi pentru a da greutate spuselor noastre, am extras, din conferinţa de presă la care făceam referire, un mic pasaj care vine în susţinerea celor mai sus menţionate. Aşadar, declaraţia este transcrisă ad-literam, iar erorile gramaticale sau lexicale îi aparţin. Suntem convinşi că, din nou, pentru a câta oară?, chestorul Ion Stoica se va supăra pe noi, însă ceea ce trebuie să înţeleagă, citind, printre rânduri, este că orice critică este constructivă, atâta timp cât nu conţine insulte, şi poate ajuta, negreşit, la auto-perfecţionare. În acest context, al limbii române. „Vreau să vă spun că ca o concluzie, infracţionalitatea în această perioadă a scăzut mai ales în nordul judeţului. Probabil că unul din motive, sincer trebuie să vă spun că şi am deplasat anumite forţe şi echipe de cercetare de în această zonă, în această perioadă, pentru soluţionarea echipelor pentru prevenirea fenomenului de tăiere ilegală a pădurilor şi probabil, de aceea, şi apelurile pă 112 şi infracţionalitatea este mult în scădere. (…) De obicei, nu prea sunt timpi care nu s-au încadrat în timpii de reacţie, dar dacă există depăşirea timpului de reacţie, se analizează fiecare timp în parte, se fac propuneri şi se dispun măsuri pentru îmbunătăţirea serviciului poliţienesc. (…) Domnii procurori de la poliţie s-a deplasat şi am făcut analiza dosarelor şi cred eu, în curând, veţi auzi şi alte veşti din zona Titeşti”. No comment!
OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU