Comisarul Preda a fost destituit din fruntea Poliţiei Municipale

12 Oct 2011

DECIZII. Locul său a fost luat de comisarul-şef Eugen Neaţă, acesta ocupând funcţia interimară până la o decizie definitivă şi irevocabilă în cel de-al doilea proces intentat de Ion Preda. Fostul şef al Poliţiei Municipale a fost retrogradat la nivelul de bază al gradului deţinut, acum ocupând postul de ofiţer specialist I la Poliţia Rutieră.

Zilele trecute, comisarul – şef Ion Preda a fost demis din funcţia de şef al Poliţiei Municipale, după ce judecătorii au decis să îi dea câştig de cauză Ministerului Administraţiei şi Internelor. Toată povestea a început încă de la finele anului trecut când Preda a contestat calificativul mic dat de conducerea IPJ Vâlcea, pentru deficienţe grave găsite în activitatea lui din anul 2010, în urma evaluărilor anuale. Astfel, el s-a trezit pe cap cu o comisie de control a Ministerului Administraţiei şi Internelor, care a depistat la rândul său grave deficienţe în activitate, luând decizia de a-l retrograda într-o funcţie inferioară. Ion Preda a contestat hotărârea însă, primul proces intentându-l pentru suspendarea deciziei MAI, iar cel de-al doilea pentru anularea ordinului de ministru. Astfel, prima dată s-a judecat suspendarea ordinului, comisarul – şef Preda câştigând la Curtea de Apel Piteşti, după care a fost repus în funcţie, pentru ca în final să piardă procesul definitiv şi irevocabil la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. „Noi am pus în aplicare un ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor, ca urmare a câştigării procesului în justiţie. Era normal să îl repunem în funcţie când a câştigat la Curtea de Apel Piteşti, dar acum am respectat întocmai ordinul de ministru” – ne-a declarat inspectorul – şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, chestorul Ion Stoica. „Lupta” în justiţie nu s-a terminat însă, comisarul Ion Preda mai având un atu în mânecă şi anume cel de-al doilea proces intentat, cel de anulare a ordinul de ministru de trecere a sa într-o funcţie inferioară. Din păcate însă, procesul se află abia în faza de fond, iar până atunci, conform deciziei ministrului Administraţiei şi Internelor, Ion Preda a fost retrogradat la nivelul de bază al gradului deţinut, acum ocupând postul de ofiţer specialist I la Poliţia Rutieră. Trebuie să menţionăm că, la ora actuală, în funcţia de şef al Poliţiei Municipale a fost numit interimar comisarul-şef Eugen Neaţă. Deocamdată nu se pune problema organizării unui concurs pe post, până când nu se va da o decizie definitivă şi irevocabilă în cel de-al doilea proces intentat de comisarul – şef Preda. CLAUDIA STANCIU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...