Primarul de la Boişoara are în continuare interdicţie de a părăsi localitatea

09 Oct 2011

PENAL. Magistraţii vâlceni au decis respingerea solicitării de înlocuirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura de a nu părăsi ţara, obligându-l pe inculpat să plătească statului suma de 50 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.

Zilele trecute, la Tribunalul Vâlcea, a avut loc un nou termen de judecată în dosarul de corupţie al primarului localităţii Boişoara, Petre Popescu. Acesta, prin avocatul său, a solicitat înlocuirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura de a nu părăsi ţara. Reamintim că, în perioada 1 august – 1 septembrie 2011, Petre Popescu a avut permisiunea judecătorilor vâlceni de a părăsi localitatea şi judeţul pentru a merge la o intervenţie chirurgicală la Sibiu şi la o clinică de cardiologie din Cluj. Perioada s-a încheiat, iar primarul din Boişoara a cerut ridicarea în totalitate a măsurii restrictive. Judecătorii au decis respingerea solicitării însă, obligându-l pe inculpat să plătească statului suma de 50 lei cu titlul de cheltuieli judiciare. Reamintim că Petre Popescu a fost pus sub învinuire de procurorii DNA Piteşti, fiind acuzat de luare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată. Anchetatorii afirmă că primarul Popescu ar primit mită de la controversatul om de afaceri Ovidiu Eugen Ciogescu, administrator al SC ELECTROVÂLCEA SRL şi SC Marvelov SRL, o vilă construită pe terenul edilului şi o combină frigorifică, bunuri estimate la aproximativ 200.000 de lei. În schimb, edilul le-ar fi atribuit ilegal firmelor lui Ciogescu contracte din bani publici de 5 milioane de lei. CLAUDIA STANCIU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...