Dezamorsăm un zvon de intoxicare

01 Sep 2011

În unele cercuri politice și administrative, dar și în câteva periodice vâlcene, se face afirmația că la data de 5 septembrie a.c., pe rolul instanței Judecătoriei din Drobeta Tr. Severin se va afla, spre judecare, dosarul privind cererea de punere în libertate a fostului nostru primar Mircia Gutău. După consumarea penitenței acestuia, condamnare pronunțată în urmă cu doi ani de zile de Înalta Curte de Casație și Justiție din România, acest proces a avut loc deja, luna trecută, la data de 24 august a.c. Pentru restaurarea adevărului și dezamorsarea clevetelilor destabilizatoare, vă informăm că tânara avocată a solicitatorului punerii în libertate înainte de vreme - Sânziana Sârboiu, în paralel cu sesizarea legală, pe aceeași temă, făcută de Comisia de individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, de la Penitenciarul din Drobeta Turnu Severin, a depus, în numele condamnatului, aceeași cerere, care a primit termen de judecată data de 5 septembrie a.c.. Numai că procesul a avut loc la data de 24 august, fiind luată în discuție doar solicitarea comisiei de specialitate a Penitenciarului, pronuntând acceptul liberarii ex-primarului Gutau. Ca atare, cererea avocatei a căzut, faza analizei la Judecătorie a fost depașită, urmând a se judeca, în continuare, recursul introdus, tendențios, de procurorii DNA, la Tribunalul din Tr. Severin. Este de neînțeles atitudinea de frondă a DNA-ului cu un condamnat ce și-a executat pedeapsa privativă de libertate, fractia condiționalului acordată acestuia de lege, pentru buna comportare și iesirea, liber consimțită, la muncă, fiind indeplinită, fapt care elimină orice motiv legal de respingere a propunerii comisiei penitenciarului.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...